Întoarcerea Pe Pământ

- Să sperăm că se va termina în curând ”cina asta romantică”. M-am săturat să stau afară pe întuneric, și, în plus, sunt rupt de foame.

- Rupt de foame ? Cum adică ? Tocmai ce mi-ai mâncat porția de sandvișuri.

- Nu pe toată, amice. A mai rămas unul și am de gând să-l înfulec. Foarte încrezător, s-a întors să-l scoată din punga de pe scaunul din spate. Răsucindu-se însă, genunchiul său a atins butonul de pornire al sistemului de înregistrare, care a scos un sunet slab și apoi s-a oprit.

- Idiotule! Vrei să atragi atenția asupra noastră? Tipul mai slab s-a grăbit să re-pornească instrumentul.

- Acum va trebui să re-pornesc sistemul și asta va dura cel puțin un minut. Roagă-te să nu spună ceva important, altfel îți trimit fundul ăsta mare în Golful Persic!

- Scuze, a zis tipul cel gras cu o voce înceată.

- Cred că e timpul să te apuci de o cură de slăbire.

“Zeii au îngropat recipientul cu prețiosul conținut în partea de sud a templului, poruncindu-le oamenilor să nu se atingă de el până la întoarcerea lor, de teama unei calamități teribile care s-ar abate altfel asupra popoarelor. Patru gardieni strălucitori au fost poziționați acolo pentru a apăra locul.”

- Asta este traducerea mea, a spus Elisa cu mândrie: după părerea mea, numele corect pentru asta nu e ”mormânt” ci ”templu”, iar Ziqqurat din Ur, unde a avut loc cercetarea mea, nu este altceva decât un templu dedicat zeilor. Există cu siguranță mai multe Ziqqurat în zona aceasta, dar niciuna dintre ele nu este atât de aproape de casa care a aparținut persoanei care se presupune că este cea care a gravat tabletele: dragul nostru Abraham.

- Foarte interesant. Colonelul cerceta textul. Locul pe care toată lumea l-a identificat ca fiind ”Casa lui Abraham” se află la numai câteva sute de metri de templu.

- De asemenea, a continuat Elisa, dacă aceste ființe erau într-adevăr extratereștri, imaginează-ți cât de valoros ar putea fi acest ⹂vas” pentru armată. Poate chiar mai important ca ”prețiosul conținut”.

Jack a rămas gânditor o vreme, apoi a răspuns:

- Acesta explică interesul ELSAD în asta. Recipientul îngropat ar putea fi mai mult decât un recipient din lut.

- Bravo! Și acum, momentul adevărului, a spus Elisa teatral.

Doamnelor și domnilor, vă prezint descoperirea de azi dimineață.

A atins ecranul și a apărut o nouă poză.

- Dar e același simbol ca și cel de pe tabletă, a exclamat Jack.

- Exact. Dar am făcut poza asta abia azi, a răspuns Elisa, simțindu-se tare mândră de sine. Se pare că Abraham a folosit același simbol pentru reprezentarea ”zeilor” pe care l-au folosit și sumerienii: o stea cu douăsprezece planete în jurul ei și, întâmplător, este același pe care l-am găsit gravat pe capacul ”recipientului” pe care suntem pe cale să-l dezgropăm.

- E posibil să nu însemne nimic, a spus Jack. Poate e doar o coincidență. Simbolul ăla poate avea o mie de semnificații.

- Așa crezi? Ce zici de ăsta? Ce crezi că este ? a întrebat ea, arătându-i o ultimă poză. Am făcut poza asta din afara recipientului, folosind echipamentul portabil cu raze X.

Jack nu putea decât să privească, plin de uimire cu ochii mari.

Nava spațială Theos– Analiza datelor

Petri era încă prins de analiza lui asupra sondei la întoarcerea lui Azakis pe punte.

- Au spus că o să revină ei, a spus el.

- Adică o să discute între ei, a observat Petri cu amărăciune.

- Ne-am cam așteptat la asta, nu? a răspuns Azakis, cu o bătaie ușoară pe umărul prietenului său. Ce poți să-mi spui despre bucata asta de metal ?

- Cu excepția faptului că doar o porțiune foarte mica a carenei a scăpat cu vopseaua intactă, te asigur că nu s-a transmis niciun mesaj de pe prietenul nostru cu trei lame. Sonda pare să fi fost concepută cu unicul scop de a studia corpurile celeste. Un fel de călător spațial singuratic, care înregistrează date și le transmite periodic către bază. A indicat câteva detalii ale antenei în holograma care plutea prin încăpere.

- Probabil am trecut pe lângă ea prea repede pentru a ne înregistra prezența, a spus Azakis.

- Nu doar asta, prietene. Instrumentele sale de la bord sunt programate să analizeze obiecte aflate la distanțe de sute de mii de kilometric. Noi am trecut atât de aproape încât, dacă nu am fi fost într-un gol de aer, jetul nostru de curent ar fi învârtit-o ca pe o pălărie

- Și acum că ne-am îndepărtat, crezi că ne-ar putea detecta prezența?

- Mă îndoiesc sincer. Suntem prea mici și prea rapizi pentru a fi de interes pentru ei.

- Foarte bine, spuse Azakis. Avem totuși și vești bune.

- Am încercat să analizez metoda de transmisie a datelor de pe sondă, a continuat Petri. Nu pare să fie echipată cu tehnologia noastră de ”vortex de lumină”. Folosește încă un sistem vechi de modulare a frecvenței.

- Nu e cel folosit de predecesorii noștri înaintea Marii Revoluții14 ? a întrebat Azakis.

- Exact. Nu era prea eficient, dar pentru o perioadă lungă de timp ne-a permis să facem schimb de informații pe toată planetă, și, în mod cert, ne-a ajutat să ajungem unde suntem.

Azakis s-a așezat în scaunul de comandă, rozându-ți degetul într-un moment de gândire, apoi a spus:

- Dacă acesta este sistemul de comunicații folosit acum, poate putem recepționa, de asemenea, unele dintre transmisiile lor.

- Speri să vezi ce fel de filme porno fac? a glumit Petri, scoțând limba în partea stângă a gurii.

- Termină cu prostiile. În schimb, mai bine ai încerca să adaptezi sistemul secundar de comunicație tehnologiei lor. Vreau să fim cât mai bine pregătiți cu putință când ajungem acolo.

- Am înțeles. Mă gândesc că o să stau câteva ore în compartimentul ăla îngrămădit.

- Ce-ai zice să mâncăm ceva mai întâi? a sugerat Azakis, anticipând următoarea întrebare a prietenului său, care, s-a gândit el, ar fi urmat cât de curând.

- E prima chestie inteligentă pe care ai spus-o azi, a răspuns Petri. Toată agitația mea mi-a deschis pofta.

- În ordine. Luăm o pauză, dar e rândul meu să decid ce mâncăm. Ficatul ăla Nebir pe care l-ai ales ieri mi-a căzut atât de greu de am crezut că o să prindă rădăcini în stomac.

Zece minute mai târziu, în timp ce cei doi călători erau încă ocupați cu servirea mesei, un tânăr inginer din camera de comandă a Misiunii NASA de pe Pământ înregistra o modificare ciudată a cursului sondei pe care o monitoriza.

- Domnule, s-ar putea să avem o problem, a spus el în microfonul atașat setului de căști, care atârna la câțiva centimetri de gura lui.

- Ce fel de problemă? a întrebat îngrijorat inginerul responsabil de misiune.

- Dintr-un motiv necunoscut, Juno tocmai s-a abătut ușor de la traiectoria stabilită.

- S-a abătut? Cu cât? Din ce cauză? Deja simțea cum îl încearcă o transpirație rece. Costul misiunii era enorm. Nimic nu trebuia să decurgă prost.

- Analizez acum informațiile. Telemetria indică o deviație de 0.01 grade fără nicio explicație aparentă. Totul pare să funcționeze normal.

- Poate a dat peste un fragment de rocă, a încercat inginerul mai în vârstă. Nu e așa departe de centura de asteroizi.

- Juno e pe orbita lui Jupiter, și nu ar trebui să fie niciun asteroid, i-a răspuns colegul său mai tânăr într-o doară.

- Păi și atunci ce s-a întâmplat? Înseamnă că este un fel de defecțiune. După câteva clipe de gândire a spus:

- Vreau câteva verificări pentru toate instrumentele de la bord, a ordonat el, oprind comunicarea.

Inginerul mai tânăr și-a dar brusc seama de cât de mare era răspunderea ce tocmai îi fusese dată. Și-a văzut propriile mâini tremurând, dar a ales să le ignore. Cu ajutorul unui coleg, a efectuat o verificarea diferențiată a sondei, sperând să fie totul bine. Calculatorul a început să ruleze programele de control secvențial, și în câteva minute rezultatul analizei a apărut pe ecran.

Verificare completă. Toate instrumentele operaționale.

- Totul pare în regulă, a remarcat colegul său.

- Păi și atunci ce naiba s-a întâmplat? Dacă nu găsim ceva în următoarele două minute, șeful ne va face la amândoi fundul arșice. Într-o stare febrilă, a început să tasteze comenzi pe tastatura din fața sa.

Nimic. Totul funcționa perfect.

Trebuia cu orice preț să găsească ceva, și încă repede. A început să bată cu degetele în birou. A continuat așa timp de zece secunde, apoi a decis să recurgă la prima regulă nescrisă a manualului de conduită la locul de muncă: să nu-ți contrazici șeful niciodată.

Pornindu-și microfonul a spus:

- Ași avut dreptate, șefu. A fost un mic asteroid Troian care a deraiat ușor sonda. Din fericire nu a fost o lovitură directă. A trecut doar foarte aproape. Evident, asteroidul a exercitat o ușoară atracție gravitațională către Juno, făcând-o să devieze ușor de la traiectorie. Vă trimit acum datele, a spus el, ținându-și respirația.

După o perioadă interminabilă de timp, s-a auzit în cască vocea mândră a superiorului său:

- Eram sigur. Măi băiatule, nu poți înșela instinctele unui bătrân lup de mare. Apoi a adăugat:

- Încearcă să activezi motoarele sondei și să-i corectezi cursul. Nu voi accepta greșeli. Spunând acestea, a oprit comunicarea. După un moment, a revenit și a adăugat:

- Ai făcut o treabă bună, fiule.

Tânărul inginer și-a dat seama că-i revenise culoarea. Inima-i bătea atât de tare încât își auzea pulsul în urechi. În fond, era singura explicație corectă posibilă. Întorcându-se către colegul său, i-a făcut semn că e totul în ordine. Celălalt s-a relaxat, și i-a făcut cu ochiul. Scăpaseră, cel puțin pentru moment.

Nasiriyya – După cină

Sistemul de înregistrare s-a reactivat cu un sunet ușor. Vocea profesorului se auzea dinnou în mica boxă din interiorul aparatului.

- Cred că e timpul să plecăm, Jack. Trebuie să mă trezesc devreme dimineață pentru a continua săpăturile.

- În ordine, a răspuns colonelul. Merg să-i mulțumesc bucătarului și plecăm.

- Pentru Dumnezeu! a strigat cel mai slab dintre ascultători. Din cauza ta am pierdut cea mai importantă parte.

- Ei, haide. Nu am făcut-o intenționat, a răspuns cel gras, defensiv. Putem spune oricând că a fost o defecțiune de sistem și că nu am reușit să înregistrăm toată conversația.

- Mereu trebuie să curăț după tine, s-a plâns celălalt.

- O să-mi mulțumești. Am deja un plan pentru a pune mâna pe dispozitivul portabil. Strângându-și nasul cu degetul mare și arătătorul a continuat :

- Intrăm deseară în camera ei și copiem toate datele fără ca ea să observe măcar.

- Și ce facem dacă se trezește? Îi cântam un cântec de leagăn?

- Nicio grijă, prietene. Am câțiva ași în mânecă, a răspuns el, îngustându-și privirea.

Între timp, Jack și Elisa se pregăteau să părăsească restaurantul. Colonelul și-a pornit dispozitivul manual de comunicare și a vorbit cu însoțitorul.

- Suntem pe cale să ieșim.

- E liniște afară, colonele, a răspuns o voce în cască.

Precaut, colonelul a deschis ușa clădirii și a scanat zona din jurul său. Soldatul care o însoțise mai devreme pe Elisa era încă lângă mașina de afară.

- Poți să pleci, fiule. O duc eu înapoi pe dr Hunter.

Soldatul a rămas în poziție de drepți, a salutat, apoi, spunând ceva în dispozitivul său de comunicare, a dispărut în umbrele nopții.

- A fost o seară superbă, Jack, a spus Elisa în timp ce plecau. A inhalat profund aerul proaspăt al serii, și a adăugat:

Demult nu am mai petrecut așa o seară. Mulțumesc foarte mult, a spus ea, cu unul dintre frumoasele sale zâmbete.

- Haide. Nu suntem în siguranță așa expuși, și spunând acestea, i-a deschis ușa mașinii și a ajutat-o să intre.

Cu colonelul la volan, mașina mare și închisă la culoarea s-a îndepărtat repede, lăsând un nor de praf considerabil în urma sa.

- Și eu m-am simțit bine. Nu aș fi crezut că o seară cu un ”profesor îngâmfat” poate fi atât de distractivă.

- Îngâmfată? Asta cred oamenii? s-a întors, prefăcându-se a fi jignită.

- Da, îngâmfată. Dar, de asemenea, și foarte înțelegătoare, inteligentă și în mod cert, sexy. Văzând că se uită în altă parte, a profitat de moment și i-a mângâiat părul de pe ceafă.

Contactul i-a produs o serie de furnicături pe coloană. Nu putea ceda atât de repede, se gândea ea. Dar nu se putea abține să nu anticipeze ceva. Nedorind să spună ceva, și-a permis să se bucure de acel scurt masaj liniștitor. Jack, încurajat de lipsa de reacție în urma gestului său, a continuat să-i mângâie părul o vreme. Brusc, și-a coborât mâna pe umărul ei, apoi a coborât-o pe brat, ajungând la vârfurile degetelor. Uitându-se în continuare pe geam, i-a luat mâna și a strâns-o cu putere. Era o mână mare, puternică. Contactul a făcut-o să se simtă în siguranță.

Nu prea departe, o altă mașină urmărea cuplul, pasagerii încercând să tragă cu urechea la un nou dialog interesant

- Cred că cei zece dolari vor ajunge în buzunarul meu, amice, a spus cel gras. O duce la hotel, ea o să-l invite să mai bea ceva, și aia va fi.

- Sper să nu se termine așa, altfel cum o să mai copiem datele de pe dispozitivul mobil?

- Fir-ar. Nu m-am gândit la asta.

- Niciodată nu te gândești la altceva în afară de ceva pentru stomacul tău nesătul.

- Haide, nu-i lăsa să se îndepărteze prea mult, a spus cel gras, ignorând provocarea. Nu vreau să pierdem dinnou semnalul.

Pentru o perioadă, au rămas ținându-se de mână, fără să spună nimic, uitându-se afară. Hotelul se apropia tot mai mult și Jack începea să se simtă ciudat. Nu era prima data când ieșea cu o femeie, dar în seara aceea simțise că i-a revenit timiditatea care îl chinuise în tinerețe. Credea că trecuse peste ea. S-a simțit paralizat de contactul prelungit. Poate ar fi putut spune ceva care să spargă tăcerea stânjenitoare, dar, din teamă că orice ar spune ar distruge momentul magic, a ales să amâne momentul.

Era recunoscător pentru cutia automată de viteze care-i permitea să schimbe vitezele fără să-și miște mâna în timp ce conducea în noapte.

În ce-o privește pe Elisa, începuse să se gândească, pe rând, la așa-zișii bărbați din viața ei. Atâtea povești, vise, planuri, atâta bucurie și fericire, care mereu s-au sfârșit în decepții, amărăciune și durere. Era ca și cum destinul luase deja o decizie pentru ea. Pe plan profesional, era clar că avusese o viață plină de satisfacții și recunoaștere, dar părea să știe că nu va fi nimeni lângă ea cu care să împartă asta. Acum era acolo, într-o țară străină, călătorind de mână cu un bărbat, pe care, până în acel moment, în văzuse doar ca pe un simplu obstacol în calea planurilor ei, dar care se purta foarte tandru și afectuos cu ea. Nu o dată se întrebase ce ar trebui să facă.

- E totul în ordine? a întrebat Jack, îngrijorat să-i vadă ochii tot mai umezi.

- Da. Mulțumesc, Jack. Doar un moment de tristețe. Va trece curând.

- E din cauza mea? a întrebat colonelul îngrijorat. Am zis sau am făcut ceva greșit?

- Nu, chiar din contra, a răspuns ea brusc. Apoi, cu cea mai catifelată voce a adăugat:

- Stai aproape de mine, te rog.

- E în ordine. Sunt aici. Nu trebuie să-ți faci griji pentru nimic. Nu o să las să ți se întâmple nimic, da ?

- Mulțumesc. Mulțumesc mult de tot, a spus Elisa, în timp ce încerca să-și șteargă lacrimile care-i cădeau pe obraji. Chiar ești deosebit. Jack a rămas tăcut, ținându-i mâna și mai puternic.

Semnul hotelul apăruse la capătul drumului. Au mers de la un capăt la altul în tăcere. În cele din urmă, colonelul a încetinit și a oprit în fața intrării. Cei doi s-au privit intens. Timp de câteva momente niciunul nu a îndrăznit să vorbească. Jack știa că el trebuie să facă prima mișcare, dar Elisa i-a luat-o înainte.

Конец ознакомительного фрагмента.

Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.