Întoarcerea Pe Pământ

- Dacă mi-ar da și numai o parte din banii ăia, aș fi undeva sub un palmier în Cuba, și singura mea grijă ar fi dacă să comand o Margarita sau o Pina Colada.

- Și poate câteva fete în bikini care să te dea cu cremă, a spus cel mai plinuț, izbucnind în râs, și dând pe jos firimiturile de pe burta care se mișca în sus și jos.

-Aperitivul ăsta e delicios. Vocea profesorului era ușor distorsionată de micul amplificator din panou.

- Trebuie să recunosc că nu mi-am imaginat că exteriorul acela dur, milităresc, ascundea un bărbat așa de sofisticat.

- Mulțumesc, Elisa. Nici eu nu aș fi zis că un academician cu o calificare atât de înaltă, poate fi pe cât de frumoasă, și prietenoasă și încântătoare, a spus colonelul, a cărui voce era cumva distorsionată, dar ușor mai scăzută.

- Ascultă-i numai cum flirtează, a exclamat bărbatul cel gras de pe scaunul șoferului. Fac pariu că ajung în pat.

- Nu-s la fel de sigur, a spus celălalt. Doctorul nostru este în mod evident o femeie inteligentă, și nu cred că o cină și un compliment ieftin sunt de ajuns pentru a-i cădea în brațe.

- Fac pariu cu tine pe zece dolari că o fac în seara asta, a spus cel gras, întinzând mâna către colegul său.

- Bine, mă prind, a agreat celălalt, strângând mâna mare care-i era oferită.

Nava spațială Theos– Obiectul misterios

Obiectul care se materializase în fața celor doi călători uimiți nu semăna cu nimic din ceea ce natura ar fi putut crea vreodată, în ciuda infinitei sale imaginații. Avea aspectul unei flori metalice cu trei petale lungi, fără tulpină, și un pistil central, ușor conic. Partea din spate a pistilului avea forma unei prisme hexagonale, a cărei bază era ușor mai mare decât cea a conului aflat în partea opusă, care servea drept suport pentru întreaga structură. Petalele rectangulare se extindeau din cele trei părți aflate la distanțe egale ale hexagonului, cu o lungime de cel puțin patru ori mai mare decât a bazei.

- Seamănă cu un fel de moară veche. Asemănătoare celor folosite în preeriile din est, acum câteva secole, a spus Petri, fără să-și ia ochii de pe obiectul afișat pe ecranul mare.

Azakis a simțit un fior pe spate. Și-a adus aminte de niște prototipuri vechi pe care Bătrânii i-au sugerat să le studieze înainte de plecare.

- Trebuie să fie o sondă spațială, a concluzionat el. Am văzut câteva din astea, cu aproximativ același aspect în vechile arhive GCS, a continuat el, grăbindu-se să extragă cât mai multe informații din N^COM, referitoare la obiect.

- O sondă spațială? A întrebat Petri, întorcându-se uimit către partenerul său de drum. Și când se presupune că am lansat-o?

- Nu cred că e a noastră.

- Nu e a noastră? Ce vrei să spui?

- Vreau să spun că nu a fost nici construită nici lansată de locuitorii plantei Nibiru.

Expresia lui Petri devenea din ce în ce mai uimită.

- Ce vrei să spui? Nu-mi spune că și tu crezi aberațiile astea cu extratereștri?

- Ce știu e că pe planeta noastră nu s-a construit așa ceva. Am verificat arhivele GCS și nimic nu corespunde obiectului din fața noastră. Nici măcar printre planurile pentru proiectele care nu au vreodată create,

- E imposibil, a strigat Petri. N^COM-ul ăla al tău cred că dereglat. Mai verifică o data.

- Îmi pare rău, Petri. Am verificat deja de două ori și sunt perfect sigur că nu e munca noastră.

Sistemul de vizualizare pe distanță scurtă a generat o imagine tri-dimensională a obiectului, reconstruind meticulos fiecare detaliu. Holograma a plutit în centrul camerei de comandă, suspendată la jumătate de metru deasupra podelei.

Petri a început să o rotească ușor, cu o mișcare a mâinii drepte, examinând cu atenție fiecare detaliu.

- Pare să fie realizat dintr-un fel de aliaj metalic cu densitate scăzută, a remarcat el, pe un ton mult mai tehnic decât cel adoptat cu câteva clipe înainte când fusese copleșit de uimire.

- Motoarele par a fi alimentate de cele trei petale. Par să fi fost acoperite cu un fel de material sensibil la lumină.

Începuse într-un final să umble la sistemele de control.

- Cred că pistilul este un fel de antena radio, și sunt sigur că prisma hexagonală este ”creierul” întregului ansamblu.

Petri mișca holograma din ce în ce mai repede, învârtind-o în toate direcțiile. S-a oprit dintr-o dată și a strigat :

- Uite-te aici. Ce crezi că este? a întrebat el, mărind o mica zonă.

Azakis s-a apropiat cât de mult a putut.

- Par a fi simboluri.

- Aș spune că sunt două simboluri, l-a corectat Petri, sau, și mai bine, un desen și patru simboluri apropiate.

Azakis căuta în continuare în N^COM, încercând să găsească ceva în GCS. Cu toate acestea, nu era absolut nimic care să se potrivească obiectului aflat în fața lor.

Desenul reprezenta un dreptunghi compus din cincisprezece linii orizontale roșii și albe. În colțul din partea stângă sus, era un alt dreptunghi cu cincizeci și două de stele albe în cinci colțuri. La dreapta erau patru simboluri:

J U N O

- Pare un fel de scriere, a ghicit Azakis. Poate simbolurile reprezintă numele celor care au creat sonda.

- Sau poate Acela e numele ei, l-a contrazis Petri. Sonda se numea ‘JUNO’, iar acel dreptunghi colorat este simbolul creatorilor săi.

- Orice ar fi, nu a fost făcut de noi, a conchis Azakis. Crezi că e posibil să existe vreo formă de viață înăuntru?

- Mă îndoiesc. Nu ceva ce cunoaștem, cel puțin. Singurul loc în care ar putea fi cineva este capsula din spate, și aceea e prea mica pentru a găzdui o ființă.

Chiar în timp ce vorbea, Petri deja începuse să scaneze sonda, căutând semne de viață înăuntrul ei. După câteva momente, o serie de simboluri au apărut pe ecran, și a încercat repede să le traducă pentru prietenul său.

- Senzorii noștri nu au detectat niciun semn de viață înăuntru. Nu pare să fie nicio armă, de asemenea. Dintr-o analiză preliminară, aș spune că este un fel de navă iscoadă, care explorează partea mediană a sistemului solar, în căutarea a cine știe ce.

- Posibil, a fost de acord Azakis. Dar întrebarea care trebuie să ne-o punem este: ”Cine a trimis-o?”

- Păi, dacă excludem prezența extratereștrilor misterioși, aș spune că singurii capabili să construiască așa ceva, ar fi vechii noștri ”prieteni tereștri”.

- Ce vrei să spui? Ultima data când am plecat, călătoreau încă pe cai. Cum ar fi putut ajunge la un asemenea nivel de dezvoltare într-o perioadă așa de scurtă? Să trimiți o sondă prin spațiu, nu-i puțin lucru.

- Perioadă scurtă? a spus Petri, uitându-se fix în ochii lui. Nu uita că, pentru ei, au trecut 3600 de ani de atunci. Dat fiind faptul că durata lor medie de viață este cincizeci, maxim șaizeci de ani, au trecut cel puțin șaizeci de generații. Poate au devenit mai inteligenți decât ne-am imaginat.

- Și probabil din cauza asta erau Bătrânii atât de îngrijorați de misiunea asta. Se așteptau la asta, sau aveau măcar în vedere posibilitatea.

- Păi ar fi putut să ne spună și nouă ceva. Numai văzând chestia asta aproape am făcut un atac de cord.

- E doar o speculație, a spus Azakis, frecându-și bărbia cu degetul mare și arătătorul, dar pare să aibă sens. O să încerc să-i contactez pe Bătrâni. Să văd dacă pot obține mai multe informații de la ei, asta dacă le dețin și ei. Între timp, încearcă să afli cât mai multe despre chestia asta. Analizează-i cursul curent, viteza, masa etc etc și încearcă să faci niște predicții privind destinația, când a plecat și orice date a înregistrat. Vreau să știu cât mai multe despre ce ne așteaptă acolo.

- Bine, Zak, a spus Petri, în timp ce holograme colorate cu un număr infinit de numere și formule pluteau în jurul lui.

- Și nu uita să analizezi partea pe care ai identificat-o ca fiind antena. Dacă este ceea ce spui, va putea transmite și recepționa. N-o să fiu prea fericit să aflu că întâlnirea noastră a fost deja comunicată celor care au trimis sonda.

Spunând acestea, Azakis s-a îndreptat spre cabina sa H^COM, singurul loc de pe navă echipat pentru comunicații la distanță mare. Se afla între porțile optsprezece și nouăsprezece ale modulelor interne de transfer. Ușa s-a deschis cu un șuierat ușor iar Azakis s-a strecurat în cabina îngustă

Dumnezeu știe de ce au făcut-o așa de mica… s-a întrebat el, încercând să se așeze în locul la fel de îngust, care se cobora automat. Poate nu doreau s-o folosim prea des...

În timp ce ușa se închidea în spatele lui, a început să dea o serie de comenzi panoului din fața sa. A durat câteva secunde până la stabilizarea semnalului. Dintr-o dată, pe afișajul holografic asemănător celui din camera sa, s-a conturat figura ridată a superiorului Bătrânilor.

- Azakis, a spus bătrânul, zâmbind și ridicând o mână osoasă în semn de salut. Ce te face să suni un biet bătrân cu asemenea urgență?

Nu a reușit niciodată să afle vârsta exacta a superiorului său. Nimănui nu-i era permisă cunoașterea unei asemenea informații sensibile despre Bătrâni. Era clar că fuseseră martorii multor rotații în jurul soarelui. Cu toate acestea, ochii săi se mișcau necontenit cu mai multă vitalitate chiar decât a sa.

- Am intrat în contact cu ceva surprinzător, cel puțin pentru noi, a început Azakis, fără prea multă introducere, uitându-se fix în ochii interlocutorului. Aproape ne-am ciocnit cu un obiect neidentificat, a continuat el, studiind expresia figurii Bătrânului.

- Un obiect? Spune-mi mai multe, băiete.

- Petri îl analizează încă, dar credem că e posibil să fie un fel de sondă, și suntem siguri că nu este a noastră. Ochii Bătrânului s-au mărit. Până și el părea surprins.

Am găsit niște simboluri caudate gravate pe carenă într-o limbă pe care nu o cunoaștem, a adăugat el. Vă trimit toate informațiile.

Pentru o clipă, Bătrânul a părut absent. Folosindu-și O^COM a analizat fluxul de informații care transmis.

După câteva clipe lungi, și-a întors privirea spre Azakis. În cele din urmă, pe un ton lipsit de emoție, a spus:

- Voi convoca o întâlnire de urgență a Consiliului Bătrânilor. Totul îmi indică faptul că deducțiile voastre inițiale sunt corecte. Dacă este așa, va trebui să ne revizuim planurile în cel mai scurt timp.

- Voi aștepta instrucțiuni, și spunând aceasta, Azakis a întrerupt comunicarea.

Nasiriyya – Cina

Colonelul și Elisa goleau deja al treilea pahar de șampanie, iar atmosfera dintre ei devenise în mod clar mult mai relaxată.

- Sincer, Jack, Masgouf- ul ăsta este delicios. Nu o să reușesc să mănânc tot. E o porție imensă.

- Da, chiar este extraordinar. Ar trebui să complimentăm bucătarul.

- Poate ar trebui să mă căsătoresc cu el, ca să poată găti pentru mine, a spus Elisa râzând poate prea tare. Alcoolul își făcea deja efectul.

- Nu. Va trebui să aștepte la rând. Eu am fost primul. Riscase o glumă, sperând să nu fi fost prea deplasată. Elisa s-a prefăcut să nu observe și a continuat să ronțăie sturionul.

- Și chiar nu ești căsătorit?

- Nu. Nu am avut timp pentru asta.

- Ce scuză tristă, a răspuns ea, aruncându-i o privire șmecheră.

- Ei bine, am fost foarte aproape o data, dar viața de armată nu se împacă prea bine cu căsătoria. Și tu? a adăugat el, deviind de la un subiect care era încă dureros pentru el. Ai fost căsătorită vreodată ?

- Glumești? Cine ar suporta o femeie care-și petrece majoritatea timpului umblând în jurul lumii, săpând ca o cârtiță sub pământ și căreia îi face plăcere să pângărească morminte vechi de mii de ani?

- Am înțeles, a spus Jack, zâmbind cu amărăciune. E evident că nu ești făcută pentru căsătorie. Și, ridicând paharul, a rostit un melancolic ”În cinstea noastră”.

Chelnerul a sosit aducând câteva Samoons13 proaspăt scoase din cuptor, întrerupând, din fericire, acel moment de tristețe.

Recunoscător pentru această întrerupere, Jack a încercat să-și alunge rapid câteva amintiri care-i veniseră brusc în minte. Erau povești deja îngropate. În acest moment, era în compania unei femei frumoase, și trebuia să fie atent la ea. Nu era o treabă prea dificilă.

Muzica ambientală era numai bună. În lumina celor trei lumânări amplasare în centrul mesei, Elisa arăta splendid. Părul ei avea accente aurii și arămii iar pielea ei fină era bronzată de soare. Ochii pătrunzători erau de un verde profund. Folosindu-se de buzele moi încerca să tragă o bucată de sturionde pe osul pe care îl ținea între degete. Incredibil de sexy.

Elisa nu avea de gând să lase să-i scape momentul de slăbiciune al colonelului. A pus osul pe marginea farfuriei și și-a lins sosul de pe degete cu o nonșalanță aparentă. Coborându-și capul, s-a uitat al el cu atâta intensitate încât Jack simțea că-i zboară inima din piept și-i aterizează pe farfurie.

Dându-și seama că nu mai deținea controlul situației, colonelul a încercat să-și revină. Nu mai avea vârsta la care să se poarte ca un băiețandru lovit de amor, dar era ceva incredibil de atrăgător la ea.

Inspirând adânc, și-a șters fața cu mâinile și a încercat să spună:

- Crezi că reușim să terminăm și ultima bucată?

Ea a zâmbit, a luat cu delicatețe ultima bucată de sturion și, aplecându-se, a dus-o spre gura lui. În acea poziție, decolteul rochiei s-a deplasat ușor, dezvăluindu-i sânii generoși. Jack, vizibil jenat, a luat numai o îmbucătură. Nu a reușit, însă, să evite atingerea buzelor lui de către degetele ei. Și-a dat seama că este tot mai emoționat. Elisa se juca cu el precum o pisică o face cu un șoarece iar Jack nu reușea să se apere.

Apoi, luând aerul unei fetițe inocente, s-a reașezat în scaun ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic și i-a făcut un semn chelnerului înalt și slab, care a sosi imediat.

- Cred că e timpul pentru niște ceai de nucșoară. Ce spui, Jack ?

Încă încercând să-și revină din incidental anterior, a bâlbâit ceva:

- Ăăăă, da. Sigur. Îndreptându-și sacoul, a încercat să adopte un ton mai relaxat, adăugând:

- Mi se pare că este bun pentru digestie.

Și-a dat seamă că spusese ceva ridicol, dar nu-i venise altceva în minte pe moment.

- Totul este foarte drăguț, Jack. A fost o seară plăcută. Dar să nu uităm motivul pentru care ne-am întâlnit. Trebuie să-ți arăt ceva, nu?

În acele momente, colonelul se gândea la orice numai la muncă nu. Dar avea dreptate, totuși. Miza era mult mai importantă decât un flirt prostesc. Adevărul este, însă, că nu i se părea prostesc deloc acel flirt.

- Desigur, a spus el, încercând să-ți recupereze expresia autoritară. Abia aștept să aflu ce ai descoperit.

În acel moment, bărbatul cel gras din mașină, care ascultase totul, a strigat:

- Ce ticăloasă! Toate femeile-s la fel. Întâi te lasă să crezi că îți dau luna de pe cer, și după aia te lasă baltă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

- Cred că ăia zece dolari ai tăi se vor odihni curând în buzunarul meu, a spus tipul mai slab, urmându-și comentariul de un râs sănătos.

- Sincer să fiu, puțin îmi pasă cine ajunge în pat cu profesorul. Nu uita că suntem aici numai ca să aflăm ce știe. În timp ce încerca să-și găsească o poziție mai confortabilă în scaun, din cauza unei dureri de spate care-l încerca, a adăugat:

- Ar fi trebuit să găsim o modalitate de a plasa o camera în blestematul de restaurant.

- Da, eventual chiar sub masa. Așa am fi avut o priveliște a coapselor ei.

- Ce idiot! Care tâmpit te-a ales pentru misiunea asta?

- Șefu’, amice. Și te-aș sfătui să nu-l insulți. Știe multe despre dispozitivele de ascultare și este posibil să fi montat microfoane și în mașina asta.

Tipul cel mare s-a cutremurat. Pentru o clipă, a crezut că i s-a oprit inima. Voia să-și construiască o carieră, iar insultarea superiorului său direct nu era chiar cea mai inspirată mișcare în acest sens.

- Termină cu tâmpeniile, a spus el, încercând să pară serios și profesional. Concentrează-te să terminăm treaba și hai să ne întoarcem la bază cu ceva concret. Zicând acestea, se uita în noaptea adâncă, într-un punct fix nedefinit prin parbrizul ușor aburit al mașinii.

Elisa și-a scos mult-iubitul calculator din geantă. L-a așezat pe masa și a început să deruleze printre poze. Colonelul, a cărui curiozitate fusese trezită, a încercat să se concentreze pe ceva, dar nu-i permiteau unghiurile. Găsind ceea ce căuta, s-a ridicat și a s-a mutat lângă el.

- Acum, zise ea, fă-te confortabil, e o poveste lungă. O să încerc să o rezum cât de mult posibil.

Derulând rapid în josul ecranului, a găsit o poză cu o tabletă gravată cu desene ciudate și scrieri cuneiforme.

- Aceasta este o poză a uneia dintre tablele găsite în mormântul regelui Baldwin al II-lea al Ierusalimului, a continuat Elisa. Se crede că este primul care ar fi deschis Peștera Macpela, cunoscută și ca Peștera Patriarhilor, în 1119. Acolo se crede că ar fi îngropați Abraham și fiii săi Isac și Iacob. Aceste morminte subterane au fost descoperite sub clădirea cunoscută azi ca și Moscheea, sau Sanctuarul lui Abraham în Hebron, pe Malul Vestic. Ajunsă aici, i-a arătat o poză cu moscheea.

- În interiorul acestor morminte, pe lângă multe alte lucruri, regele a găsit un set de table care ar fi aparținut lui Abraham. Se crede chiar că reprezintă un fel de jurnal ținut de acesta, în care înregistra cele mai importante evenimente ale vieții sale.

- Observațiile sale de călătorie, a sugerat Jack, sperând să facă o impresie bună.

- Într-un fel, da. Pentru cineva care a trăit în acea perioadă istorică, a scris destul de mult în timpul călătoriilor sale.

A derulat la o altă poză și a continuat explicațiile. Cei mai mari experți în limbaj și reprezentări grafice ai timpurilor noastre au încercat să traducă scrierile de pe tablete. Evident, părerile sunt împărțite referitor la anumite aspecte, dar toți sunt de acord că asta – a continuat ea, mărind detaliul unei poze- poate fi interpretat ca ”vas”, sau ”cupa zeilor”. Urmează apoi cuvintele ”înmormântare”, ”secret” și ”protecție” care sunt, de asemenea, clare.

Jack începea să fie ușor confuz, dar continua să dea din cap aprobator, pentru a o convinge pe Elisa că înțelegea totul perfect. Ea s-a uitat o clipă la el apoi a continuat.

- Pe de altă parte, acest simbol – adaugă ea, ajustând ecranul pentru a face imaginea cât mai clară cu putință, ar reprezenta, după părerea unora, un mormânt, mormântul unui zeu. În timp ce partea aceasta descrie cel mai probabil pe unul dintre zei avertizând sau chiar amenințând oamenii adunați în jurul lui.

Colonelul, parțial din cauza alcoolului, parțial din cauza parfumului puternic al Elisei, și poate, parțial din cauză că era pierdut în ochii ei, nu mai era atent la ceea ce spunea. Cu toate acestea, continua să dea din cap, ca și cum totul era foarte clar.

- Altfel spus, a zis Elisa, care a observat că Jack devenea din ce în ce mai uimit, experții au interpretat conținutul acestei tablete ca fiind o descriere a unui eveniment confirmat că ar fi avut loc în perioada lui, pe care presupusul zeu, sau generic vorbind, zeii, le-ar fi ascuns sau îngropat lângă unul dintre morminte. Era ceva de foarte mare valoare, cel puțin pentru ei.

- Pare așa, o concluzie cumva sub înțeleasă, a spus Jack, încercând să aibă ceva de spus asupra chestiunii. Să spui că un obiect valoros a fost îngropat lângă mormântul zeilor. Nu e ca și cum ar fi oferit coordinate GPS. Poate face referire la orice, oriunde.

- Ai dreptate, dar toate inscripțiile, mai ales cele care datând de atât de demult, trebuie să treacă printr-un proces de interpretare și punere în context. Asta este treaba experților. Și eu sunt unul dintre ei, apropos. În timp ce spunea asta, se prefăcea că este un model care poza pentru aparatele ziariștilor.

- Bine, bine. Știu cât ești de inteligentă. Dar acum, încearcă te rog să clarifici asta și pentru noi, muritorii de rând.

Redevenind serioasă, Elisa a continuat:

- În esență, în urma analizei și comparării diverselor descoperiri istorice, inclusiv fapte, legende, zvonuri și așa mai departe, marile minți ale lumii au ajuns la concluzia că există un sâmbure de adevăr în această reconstrucție. În baza acestei concluzii, au mobilizat arheologi din toată lumea în căutarea misteriosului obiect.

- Care este însă amestecul ELSAD în toată povestea asta? Colonelul începea să-și recapete funcțiile intelectuale. Mi-au spus că această cercetare are drept scop recuperarea unor artefacte extraterestre imaginare.

- Și poate că așa este, i-a răspuns Elisa. Credința cea mai răspândită acum, este că acești „zei”, care în timpuri străvechi umblau pe Pământ, nu erau altceva decât umanoizi de pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Datorită superiorității tehnologice, mai ales în medicină și știință, este foarte posibil să fi fost confundați cu niște zeități capabile să înfăptuiască miracole.

- Înțeleg, a întrerupt-o Jack. Dacă ar fi să cobor dintr-un elicopter de luptă Apache în mijlocul Amazonului și aș începe să lansez rachete, aș putea fi și eu confundat cu un zeu nervos.

- Acesta este și efectul pe care ei l-ar fi avut asupra oamenilor acelor vremuri. Sunt unii care cred chiar că acești extratereștri ar fi implantat o sămânță de inteligență în Homo Erectus, transformându-i astfel, în doar câteva mii de ani, în ceea numim azi Homo sapiens sapiens.

Elisa s-a uitat cu atenție la colonel, a cărui expresie era una de uimire, și a decis să dea o lovitură sub centură.

- Ca să fiu sinceră, m-aș fi așteptat ca, fiind persoana responsabilă de misiune, să fii mai bine informat.

- Și eu aș fi crezut asta, a izbucnit Jack. Evident, persoanele cu autoritate urmează o filozofie de tipul ”cu cât se spune mai puțin cu atât mai bine”. Furia începea să ia locul fostei atitudini siropoase.

Simțind asta, Elisa și-a pus calculatorul pe masa și și-a apropiat atât de mult fața de cea a colonelului, încât acesta și-a ținut respirația preț de o secundă, crezând că intenția ei este să-l sărute.

- Și acum, partea cea mai bună, a spus ea.

Întorcându-se la locul ei cu o mișcare rapidă, i-a arătat o altă poză.

- În timp ce majoritatea s-a aruncat în căutarea faimosului ”mormânt al zeilor”, mergând să scotocească piramidele Egiptului, morminte ale zeilor prin excelență, eu am o interpretare diferită a gravurilor de pe tabletă, pe care o cred cea corectă. Uită-te la asta, i-a spus ea, arătându-i o imagine care înfățișa un text conform propriei interpretări.

Cei doi amici care ascultau conversația participanților la cină ar fi dat orice să poată vedea pozele care-i erau arătate colonelului.

- La naiba, a strigat cel gras. Trebuie să punem mâna pe dis- pozitivul ăla mobil.

- Să sperăm că măcar unul dintre ei citește cu voce tare, a răspuns partenerul mai slab.