O Lumină În Inima Tenebrelor

Știa ce se întâmplă cu ele și că cel mai probabil erau deja moarte sau cel puțin înviate. Ochii lui s-au aprins de furie pentru o clipă, dezvăluind partea întunecată a sufletului său de lican. Avea nevoie să prindă mirosul acelor băutori de sânge nenorociți și al celor care i-au condus înainte să o găsească din nou pe Kyoko.

Capitolul 3

Kyoko răscoli prin dulap în căutarea a ceea ce Suki o convinse să cumpere weekend-ul trecut. Ea chicoti la gândul că Shinbe le urmărise la cumpărături oferindu-se să le ajute dacă aveau de o opinie. Culmea a fost când s-a furișat în cabina fetelor și a vorbit cu Suki prin perdea.

Shinbe vorbea cu voce pițigăiată, ca să o convingă pe Suki că e însoțitoarea pentru cabina fetelor și se oferea să-i ridice fermoarul.

Suki spuse da ofertei de ajutor și se întoarse cu spatele spre perdea. Kyoko aproape căzuse când Shinbe zbură prin cabină și ateriză pe peretele din cealaltă parte.

O întrebă pe Suki cum și-a dat seama că era Shinbe iar ea răspunse. − Nu cred că ar lăsa o lesbiană să lucreze la cabina fetelor, așa că atunci când și-a băgat mâna în rochie, în loc de fermoar... era un fel de revelație.

− Săracul Shinbe, exclama Kyoko, scoțând o cămașă albă scurtă, cu mâneci de mătase, care, de la cot până la încheietura mâinii, erau în formă de clopot. De fapt, ea a crezut că e foarte drăguță. Îi aducea aminte de rochia unui înger, dar mai sexy. Era suficient de scurtă ca să-i arate buricul împreună cu fusta mini neagră, cu talie joasă, pe care o cumpărase.

După ce s-a îmbrăcat și și-a găsit ce pantofi dorea, și-a tras părul din jurul urechilor, și din spate, ridicându-l cu un elastic, lăsând restul să atârne atrăgător. Aplică o cantitate mică de machiaj și-și puse un colier cu un mic cristal picătură, crezându-se pregătită pentru tot ce îi rezervase Suki.

Și-a dorit în secret să-i fi spus lui Kotaro unde merg, dar nici măcar ea nu știa răspunsul la asta. Și-a mușcat buza de jos, realizând că deja îi ducea lipsa, apoi încercă să-și alunge sentimentul de melancolie, știind că Suki o va vedea.

Ultimul lucru de care avea nevoie în seara ar fi fost ca cea mai bună prietenă, s-o întrebe un milion de întrebări la care nu dorea să răspundă.

*****

Shinbe își plimbă degetele prin șuvițele albastre care-i străluceau în părul său întunecat, în timp ce se aplecă asupra ușii. Se îndreptase spre Suki, când primise apelul ei spunând că va pleca în această seară și că nu va mai reveni.

− E nebună dacă crede că poate scăpa de mine atât de ușor, a ridicat Shinbe o sprânceană în timp ce aștepta.

Când ea a deschis ușa cu părul încă înfășurat într-un prosop, primele cuvinte ale lui Shinbe erau. − ăăă... am pierdut baia, Suki? Zâmbi privind sprâncenele lui Suki arcuindu-se. De îndată ce îi întâlnise pe Suki și pe Kyoko, simți nevoia să rămână lângă ele. De multe ori au ieșit împreună cu Toya și fetele.

Suki știa că Shinbe se considera "iubitul ei" doar pentru că el era singurul cu care a ieșit, dar Suki nu a acceptat niciodată partea cu relația. Ea încercă să ascundă roșeața care amenința să se i se ridice pe față, în timp ce răspunse: − Mi-ar trebui înălbitor și o bilă de demolări pentru a-ți curăța creierul.

Se aplecă mai aproape de ea, blocând totul, pe măsură ce ochii lui de ametist se întunecau atrăgător. Dacă m-ai lăsat să intru... Cred că am putea găsi un motiv pentru tine să faci o altă baie.

Suki simți că bătăile inimii sale se accelerează la sunetul vocii sale obraznice și făcu câțiva pași înapoi, în timp ce el a făcut câțiva pași înainte, închizând ușa în urma lui. Hotărâtă să nu-i lase nici un avantaj îi aruncă o privire plină de avertizări și a fost răsplătită când el s-a oprit. Dacă ar fi aflat vreodată cât de mult o atrăgea... s-ar fi implicat cu adevărat.

− Uite Shinbe, trebuie să mă pregătesc pentru că am planuri în seara asta cu un prieten. Ți-am spus deja la telefon, îți amintești? Știa că va veni oricum... dacă nu pentru alt motiv decât să încerce să afle unde merge.

Luându-și prosopul din cap, cu părul ei lung încă umed, Suki se îndreptă spre baie vorbind destul de tare, ca să o audă. − Putem face ceva mâine seară, bine?

Shinbe se aplecă de bara care despărțea bucătăria de camera de zi. Era pe punctul de a începe să-și exprime jalea când privirea lui căzu pe un fluturaș de pe tejghea. Ridicându-l, a scanat rapid pagina. Ambele sprâncene se iluminară.

CEL MAI MARE și MAI TARE CLUB DIN ORAȘ

CLUBUL LA MIEZUL NOPȚII

NOAPTE DE VINERI SPECIALĂ

SEARA DOAMNELOR

Erau încercuite cuvintele “seara doamnelor”. Shinbe ridică o sprânceană, în timp ce punea hârtia înapoi pe tejghea și se îndreptă spre baie. Își ascunse zâmbetul în timp ce intră fără să bată și se strecură în spatele lui Suki, în timp ce ea se pregătea să-și perie părul.

− Mâine atunci, șopti Shinbe seducător în cochila urechii, apoi și-a lăsat buzele în jos, ca să-i sărute umărul. Se întoarse fără mai zică un cuvânt... ascunzându-și zâmbetul mulțumit.

Suki stătea nemișcată, privind în oglindă, fără să-i placă vibrațiile pe care tocmai le-a simțit. Nu era genul lui Shinbe să nu ceară, să nu implore. Nedorind sa caute calul de dar la dinți, se grăbi cu pregătirile. Îngrijorată că Shinbe avea un plan ascuns, Suki a hotărât că va apărea la Kyoko puțin mai devreme decât era planificat.

*****

La câțiva kilometri distanță, niște ochi roșii pătrunzători de la fereastra unui apartament penthouse scrutau orașul. Valuri în cascadă de păr negru mătăsos cădeau pe un spate gol în contrast cu pielea palidă ca luna. Fața lui angelică era izbitoare, cu unghiuri ascuțite, iar corpul său era slab și tare ca cel al zeului Adonis.−

Trupul gol îi strălucea din lumina lunii, mușchii dansând cu fiecare mișcare pe care o făcea. El era frumos pentru oricine se uita la el, dar sufletul lui întunecat era rău și fatal. Un zâmbet îi îndulcea buzele perfecte, pe când gândurile se îndreptau spre evenimentele din seara precedentă.

Întorcându-se de la fereastră, începu să se pregătească pentru seară. Privirea lui s-a pierdut înspre scaunul de lângă foc al reginei Ann și spre tânăra studentă care stătea în el fără viață. Hyakuhei se rânji în timp ce se gândi la sângele proaspăt avut la cina de noaptea trecută.

− Păcat, era o fată atât de frumoasă. Și-a lins buzele, amintindu-și plăcerea cu care a răpit fata și s-a hrănit cu ea. Nu s-ar fi săturat niciodată de tinerele femei pe care le-a ademenit și pe care a pus stăpânire.

În seara aceea, va vizita un renumit club de noapte pentru a-și vâna prada și trebuia să fie sigur că "copiii" lui vor fi satisfăcuți. "Noaptea doamnelor" a fost mereu prielnică pentru recoltă și un bufet nesfârșit de carne pentru călătorii nopții.

Era un lord vampir puternic și nici unul nu îndrăznea să supere sau să-i pună la îndoială puterea. Plăcerea a fost singura lui dorință de peste o mie de ani, dar acum el voia mai mult. El voia ceea ce i se cuvenea. O încruntare îi schimbă fața, în timp ce se gândea la țelul lui, obiectul care devenise obsesia lui cât timp a așteptat să se nască din nou în lume. Legendarul Gardian al Inimii de Cristal.

Cristalul sacru era o bijuterie despre care s-a spus că este capabilă să-i permită unui vampir să umble dincolo de noapte și în lumina plină a zilei. Legenda spune că o fată cu sânge neprihănit și inimă de copil, ar ține bijuteria înăuntrul corpului ei. Ea ar fi o preoteasă cu cel mai înalt rang și putere, protectoarea și păzitoarea Gardianului Inimii de Cristal.

Privirea lui întunecată se întoarse spre cerul nopții, unde o lună sângerie se ridică deasupra. − Te-am pierdut o dată dragă preoteasă, dar să nu crezi că nu te voi găsi din nou. Ochii i se îngrămădeau în timp ce făgăduia nopții. − Te voi avea atât pe tine cât și cristalul de data asta...

*****

Suki a fost la cumpărături cu Kyoko săptămâna trecută tocmai din acest motiv, doar că nu i-a spus prietenei despre ce era vorba. Suki și-a cumpărat și ea o ținută. Trăgând-o din dulapul ei, ea se fâțâi cu entuziasm. Era o rochie neagră și foarte strânsă. Se îndrăgostise de ea în clipa în care a văzut-o.

− Bună treabă că Shinbe nu-i aici, își spuse Suki cu un zâmbet șmecher, în timp ce privi rochia în oglindă. Era foarte scurtă, dar nu arăta prea multe... suficient pentru a ațâța și a lăsa imaginația să lucreze. Trăgându-și părul într-o bentiță neagră potrivită, Suki își puse niște machiaj și-și apucă cheile, îndreptându-se spre apartamentul lui Kyoko.

Kyoko a ieșit din dormitorul ei sperând că va avea timp să ia o gustare înainte de a ieși afară, dar chiar înainte să ajungă în bucătărie cineva a bătut în ușă.

− Doamne, sper că nu e Toya, zise ea și se întrebă dacă ar trebui să răspundă. Avea încă 20 de minute înainte să se întâlnească cu Suki, astfel încât Kyoko a ales să ignore bătaia în ușă pentru moment, de teamă că cineva era de partea cealaltă.

Este uimitor cum frica te face să te simți de cinci ani. O sprânceană a lui Kyoko s-a răsucit în timp ce își reținea respirația.

Bătaia a devenit un pic mai tare, dar de data aceasta a urmat o voce. − Bine, Kyoko, știu că ești acolo. Nu mă face să sparg ușa! Asta a fost spusă râzând.

Kyoko își rostogoli ochii, gândindu-se că Suki făcuse ca poliția. Deschise ușa prietenei sale care zâmbea, și care o apucă imediat de mână să o scoată afară din apartament. − Hai să mergem. Am un sentiment rău că dacă nu plecăm acum, Shinbe va apărea sau așa ceva. Kyoko abia a avut timp să încuie ușa înainte ca Suki să o scoată afară.

*****

Kyou trase perdelele negre grele înapoi de pe fereastră, acum că a venit înserarea. Pleata lui lungă, argintie, albă, s-a învârtit în jurul lui când deschise fereastra, permițând vântului de vară să-i mângâie fața de înger. Îmbrăcat în negru, părea un înger decăzut.

Bani i-au adus libertatea de a-și stabili propriul program iar puterea l-a ajutat să nu fie deranjat. Achiziționarea întregului etaj al celui mai scump hotel din oraș îi dăduse singurătatea de care avea nevoie și vederea pe care o dorea. Privind de-a lungul străzii, văzu că deja se formase o coadă la Clubul Miezul Nopții, cel mai renumit club din oraș. Era locul perfect pentru hrană al creaturilor nocturne.

Coada aglomerată era plină de tinere studente și de tineri golani care le urmau. Ochii bântuiți ai lui Kyou străluceau de mulțumire, în timp ce începu să scaneze coada, întrebându-se care dintre ei ar atrage atenția celui pe care îl vâna. Cine ar fi următoarea victimă a lui Hyakuhei?

Kyou îl simțea pe Hyakuhei în oraș și se întrebă dacă Hyakuhei ar putea simți cum îl urmărește moartea. De data aceasta lucrurile erau diferite. Kyou îl găsise prea ușor, ca și cum Hyakuhei ar fi lăsat o urmă pe care să o găsească. Moartea și dispariția studentelor au reprezentat o carte de vizită flagrantă pentru Kyou, indicând doar o singură persoană.

Nu-i plăcea gândul că Hyakuhei l-a adus aici. − Nu mai sunt sub controlul tău, Kyou a mârâit când îi curse niște sânge dintre degetele încleștate iar ochii lui se înroșiră. − Nu ai nici o putere asupra mea... deloc! Calmându-și furia în creștere, Kyou și-a tras din nou masca fără emoții peste trăsăturile lui, ascunzându-și aura. Era timpul ca prădătorul să devină pradă.

Dacă el a putut să simtă forța de viață a lui Hyakuhei, Kyou trebuia să fie prudent pentru a-l împiedica pe creator să îl simtă și el.

*****

Kyoko a fost surprins să afle de cât de mare a era într-adevăr clubul de noapte. Stătea cu buzele deschise când Suki trase mașina în parcarea imensă. Suki dorea să ajungă puțin mai devreme pentru a evita coada, dar din ceea ce Kyoko putea să vadă, o coadă se formase deja, așa că au ieșit rapid din mașină. Kyoko putea să vadă fețe familiare de la colegiul la care au studiat și zâmbi, observându-l pe prietenul ei Tasuki printre ei.

Tasuki le-a văzut și el pe Kyoko și Suki din locul unde era. El a fost convins de prietenii săi să vină acum că nu aveau altceva mai bun de făcut după terminarea examenelor, și acceptase de bună voie. El era frumos și bine făcut, cu părul șaten până pe umeri și ochii maro de ciocolată, care topeau inimile fetelor.

El a fost, de asemenea, unul dintre cei mai populari tipi din campus, dar Tasuki a fost mai mult cunoscut pentru notele mari pe care le-a primit la toate materiile și era mai cumsecade decât majoritatea tipilor din campus. Bineînțeles, faptul că deși era unul dintre cei mai bogați oameni de la academie nu s-a comportat ca atare, i-a înălțat statutul.

Făcându-și drumul în jurul gloatei de oameni, Tasuki se apropie de Kyoko cu un zâmbet sincer. El o cunoscuse din gimnaziu și a avut întotdeauna o pasiune ascunsă față de ea. S-au întâlnit, dar nu a fost nimic serios... mai degrabă erau buni prieteni, și a trecut ceva timp de când au făcut asta.

El ar fi scos-o mai des în oraș, dar tipul de Toya sau șeful gardienilor școlii erau mereu în jurul ei în ultima vreme. Ar fi putut să jure că a auzit o mârâială când s-a apropiat ultima oară de ea în timp ce era cu unul din ei.

Având în vedere acest lucru, a verificat nervos zona, sperând că este singură. Nu că era speriat de ei... nu... niciodată...

Suki putea să vadă nervozitatea lui Tasuki și a râs cu voce tare. − E în regulă, Tasuki. Am venit aici singure.

Ea s-a distrat de aspectul confuz al lui Kyoko, apoi la apucat pe Tasuki de cot și l-a tras între ele. Ea și toți ceilalți care-l cunoșteau erau conștienți de faptul că nutrea ceva pentru Kyoko... toți, cu excepția lui Kyoko.

Kyoko se înroși când Tasuki se întoarse spre ea. Nu și-a dat seama cât de mult s-a înălțat. − Salut Tasuki, a trecut ceva timp. Am auzit că te descurci bine cu mediile anul ăsta. Fața ei se lumină fericită, realizând că era prea mult timp de când s-au văzut. Întotdeauna s-a simțit atât de în siguranță în jurul lui... ca cei mai buni prieteni. Îi lipsea.

Un zâmbet delicat apăru pe buzele lui Tasuki, plăcându-i faptul că încă mai ținea la el, chiar dacă era de la distanță. Poate încă mai avea o șansă cu ea. Chiar și-a dorit șansa să-i arate cât de mult îi plăcea de ea și cât de mult ar fi vrut să fie cu ea, că era de rangul ei, așa cum părea ea să creadă.

Din anumite motive, ea părea să creadă că el vrea o vadă doar pentru că fuseseră prieteni de mici. El intenționa să repare acea concepție greșită. − Da, Kyoko, dacă ai nevoie de vreun ajutor, mă bucur să vină și să te meditez oricând. Voia să-și lovească capul de zidul de cărămidă, pentru că din nou a sunat ca un bun prieten în loc de iubit.

Suki doar clătină din cap, văzând tristețea tăcută din ochii lui Tasuki, zâmbind la Kyoko. − Sărmanul, își spuse ea, cu un surâs milos răspândit peste buze. El avea nevoie doar de o mică împingere în direcția cea bună.

*****

Ochii lui Kyou se micșorau pe măsură ce mulțimea de copii naivi creștea. − Atât de mulți de unde să aleagă Hyakuhei, spuse el. Întotdeauna era la fel. Luarea unei vieți dar fără a fi pedepsit... la fel cum monstrul a făcut și mai demult. Degetele lui se încleștară de pervazul ferestrei în frustrare, întrebându-se dacă ar putea opri cumva măcelul.

Trebuia să se apropie și să se amestece în mulțime. Zâmbi la gândul că parul său argintiu și ochii ciudat de aurii se vor amesteca vreodată, Kyou și-a îndreptat atenția la masa de oameni.

Survolând încă o dată parcarea, vederea îi se opri, în timp ce privirea lui strălucitoare coborî asupra unui grup de trei inși adunați mai aproape de capătul mulțimii. Aura care înconjoară triunghiul era izbitor de diferită față de ceilalți oameni. O nuanță ușoară de lumină albă pură care înconjura grupul debusolă vederea interioară de vampir a lui Kyou.

Diminuând intensitatea privirii, Kyou clătină din cap și privi din nou la grup. Chiar și cu simțurile adormite, el putea detecta o strălucire ușoară dansând în jurul celor trei figuri. O strălucire slabă de particule de curcubeu stătea deasupra lor, umbrind lumina ca și cum ar fi ascuns-o de ochii lui.

Kyou scrută cerul deasupra lor dar văzu doar noaptea. Ochii i se îngustau înțelegând mai mult decât trebuia și apoi privirea se întoarse asupra grupului.

El nu văzuse niciodată așa ceva în viața lui nesfârșită. O amintire slabă îi deșira atenția, făcându-l să se holbeze la grup cu ochii larg deschiși. Își aducea aminte de cuvintele fratelui său mai mic, înainte ca Hyakuhei să-l omoare atât de crud.

− …Dacă am putea găsi Gardianul Inimii de Cristal... atunci poate că am putea fi eliberați de întuneric, frate...

Kyou se eschiva, spunându-i lui Toya că bijuteria era doar un mit și că era imposibil de găsit, chiar și în legende. Toya îi ignorase replica: − Aura celui care protejează bijuteria va străluci cu lumină sfântă. Nu vrei să fii liber?

Un sentiment de melancolie se așternu asupra lui Kyou, odată cu amintirea întrebării fratelui său. El ar fi dat orice să-și elibereze fratele de viața pe care a adus-o Hyakuhei. O briză trecu prin fereastră, suflându-și părul lung din față, ca și când i-ar fi spus să meargă, ca și cum Toya însuși îi spunea să plece.

Adunând întunericul înconjurător în jurul corpului său letal, Kyou a ieșit neobservat printre mulțimea de tineri nebănuitori, fără ca privirea lui intensă să părăsească locul unde strălucea lumina cea mai pură și mai fină.

*****

Kyoko chicoti când a văzut-o pe Suki strâmbându-și sprâncenele pe la spatele lui Tasuki. În ultima vreme, Suki fusese prea mult în jurul lui Shinbe. Ea și-a încrucișat ochii și a scos limba, făcând-o pe Suki să se umfle de râs, apoi și-a redresat figura instantaneu, pe când Tasuki s-a întors să vadă de ce râde Suki.

Aceasta a făcut-o pe Suki să se țină pe perete să nu cadă, când Kyoko a ridicat din umăr la Tasuki spunând: − Cine știe ce a intrat în ea? Ea nu a fost niciodată normală. Ea a înălțat o sprânceană adăugând: − Trebuie să o scot din casa de nebuni cel puțin o dată pe săptămână sau ajunge și mai rău și încearcă să roadă copacii din fața căminului.

Tasuki zâmbi, în timp ce se aplecă aproape de urechea lui Kyoko, ca să șoptească, dar apoi spuse cu o voce destul de puternică ca să audă și Suki: − Poate că în drum spre casă în seara asta, ar trebui s-o iei înapoi.

Kyoko aprobă fericit, apoi simți că părul de pe spatele gâtului se ridică de parcă cineva o privea. În speranța că nu-i urmărea Toya în secret, a încercat să ignore senzația, menținându-și atenția asupra lui Suki și Tasuki.

În sfârșit, Suki nu s-a mai abținut să-i reamintească lui Kyoko că vor avea o petrecere în pijamale în camera capitonata mai târziu diseară, și l-a întrebat pe Tasuki dacă ar dori să li se alăture. − Avem chiar și o cămașă de forță pentru această ocazie. Și-a scos limba la ei.

− Puneți chestia aia bine înainte să răniți pe cineva, a replicat Kyoko și a fost repede recompensat când fața lui Suki se schimonosi.

Pe măsură ce coada se mișca, Kyoko își aruncă o privire asupra umărului, întrebându-se cine o privea. Văzu doar luminile parcului și o hoardă de oameni care așteptau să intre, apoi se miră de paranoia ei. Sentimentul de neliniște că cineva o supraveghea a refuzat să plece și o îngrijora. Își aduce aminte de avertismentul lui Kotaro despre un hărțuitor din campus și deodată își dorea să-i fi dat o idee unde vor fi.

Suki ia apucat mâna și a tras-o spre ea pentru că ținea coada pe loc. Kyoko încercă să arunce senzația înfiorătoare când intrară în clădire, iar atenția îi fu atrasă de interiorul impunătorului club de dans.

Kyou o văzu întorcându-se, ca și când l-ar fi descoperit și se îndreptă spre ei. Ochii ei s-au deplasat încet spre locul unde stătea, dar știa că nu putea să-l vadă în umbră. Sub acoperirea întunericului, el nu și-a a luat ochii de la ea când a intrat în clădire.

Privirea lui de aur se mișca peste cei din cameră, știind că erau mai mult decât oameni în spațiile slab luminate, dar erau amenințări minore și nu meritau atenția lui.

Suki i-a condus într-o zonă aproape de bar, astfel încât nu ar fi trebuit să meargă prea departe pentru a lua băuturi și pentru a avea o vedere bună la ringul de dans. Muzica era deja tare, dar nu atât de tare încât să strigi ca să fi auzit.

Kyoko a fost uimită de cât de frumos era înăuntru. Ea începuse să se simtă bucuroasă că o lăsase pe Suki să o convingă să vină. La urma urmei, ar trebuit să fie mai mult în viața asta decât învățătura, ceea ce a făcut până acum o săptămână. Toată energia din acest loc era atrăgătoare și ea a zâmbit emoționată. A fost unul din acele momente rare când a simțit că orice se poate întâmpla.

În loc de mese și scaune adevărate, clădirea avea canapele matlasate, ici și colo, cu mese de sticlă mici pentru a pune băuturile. Mov, albastru și negru erau culorile principale ale clubului, oferindu-i un aer de mister și magie; toate luminile schimbând constant culorile, creând un sentiment de pandemoniu senzual. Atmosfera clubului era aproape intoxicantă.

Umbre profunde dădeau intimitate celor care o căutau, iar Kyoko se înroși, gândindu-se la toate lucrurile care uneori se întâmplau în umbră... lucruri pe care ea încă nu le-a experimentat. Mintea ei se întreba ce făcea Kotaro dar atenția i se întoarse înapoi către prietenii ei.

Kyou se așeză în cel mai întunecat colț, aproape de aura pură și intensă. Observând grupul, putea vedea acum că strălucirea provine de la unul singur. Ochii îi începură să se umezească pentru prima oară în atâția ani, numai pentru o clipă când o privea zâmbind, vorbind în măreția clubului. Era ca și cum ai privi răsăritul soarelui și așa ceva nu a mai făcut de mult.

Era frumoasă, cu un păr lung roșcat, împrăștiat pe cămașa albă de mătase pe care o purta.

Privirea îi urmări corpul perfect, pielea expusă la talie și bluza scurtă, urmată de o pereche de picioare foarte tonifiate înainte de a se ridica spre gâtul... expus. Urmă arcul format de fața ei cu o exclamație dezaprobatoare. Ea era întoarsă într-o parte iar el se trezi nevoit să-i vadă ochii... ochii care erau oglinda sufletului.

Instinctul său reacționa în moduri pe care nu le-a mai experimentat până acum. Acest sentiment pe care nu-l putea descrie îl agita și îi amintea cumva de fratele său. Nu-i plăcea necunoscutul.

A întunecat umbrele din jurul lui în timp ce ea se întoarse, uitându-se pe deasupra lui, dar îi văzuse. Priveliștea aproape că îi luă respirația. Avea ochii de smaralde învăluite în inocență... dar putea vedea și neliniștea și puterea ascunse acolo.