Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)

Întinzându-se, a pus blând o mână pe umărul lui Trevor, apoi s-a gândit la o modalitate de a-i distrage atenția și a-și face un partener de vânătoare în același timp.

Kat zâmbi, pe măsură ce o idee a început să se formeze în capul ei. Aseară aproape că o numise în față jaguar, așa că, evident, nu mințise că ar fi investigator paranormal. Dacă băieții vroiau o armată, cel puțin putea ajuta și ea cu recrutarea... nu?

„Acum, dacă mă scuzi, o să mă fac o țintă bună pentru vampirii care abandonează trupurile în pragul ușii noastre." Se porni să se plimbe în jurul barului, dar Trevor i-a apucat încheietura atât de repede, încât nici măcar nu l-a văzut mișcându-se. Pur și simplu a ridicat o sprânceană la mâna care o reținea. „Dacă nu vrei să mă ajuți, poate că vrei să îmi dai drumul."

"Vorbești serios?" Întrebă Trevor.

Și el tindea să creadă că era vorba de vampiri pentru simplul fapt că părea să fie o explozie de copii de-ai lor în acest moment... oh, și micul fapt al urmelor de colți pe jumătate distruși. Dezavantajul era a că nu se mai avusese de-a face cu vampiri până acum... numai în timpul antrenamentelor. Avea nevoie de un motiv să rămână până când Envy ar reapărea, așa că de ce să nu mai stea cu sora concurenței?

Când Kat a încuviințat și și-a luat încet mâna, Trevor clătină din cap, știind că va regreta asta: „Frații tăi vor merge cu tine?”

„O, vor merge cu siguranță, dar în direcții diferite." se îmbufnă ea. „Se pare că nimeni nu a vrut să facă echipă cu fata”.

De parcă să demonstreze punctul ei de vedere, Steven și Nick au ales exact acel moment să vină jos și să se îndrepte împreună spre ușă. Nick se uită insistent la Kat, în speranța că va primi mesajul și va face ceea ce i-a cerut Warren... să rămână aici, unde este în siguranță. Se simți puțin mai ușor atunci când îi arătă un mic zâmbet, ca și când i s-ar fi iertat totul.

Privind înapoi spre ușa care duce în sus, Kat dădu din cap: „Vezi, este seara echipelor, cu excepția numărului impar... adică eu.” Îi flutură un zâmbet mare lui Trevor, de parcă asta n-ar deranja-o. „Dar e în regulă, nu mă deranjează să vânez pe cont propriu".

Trevor zâmbi și își încrucișă brațele pe bar. Se aplecă înainte și-i semnaliză lui Kat să facă același lucru, șoptind două cuvinte.

”Nu singură,” scutură din cap.

Quinn și Warren s-au oprit, în timp ce coborau în clubul de noapte. Warren știa că au mai mult personal decât este nevoie în seara asta, pentru ca barul să fie acoperit, dar asta nu l-a împiedicat să emită câteva ordine de ultim moment.

În timp ce el făcea asta, Quinn aproape că făcu o gaură în Trevor de cât se holbase la el. Nu ratase monitorul, văzând modul în care Trevor se întinsese și o apucă de încheietură pe Kat... și dansul emoțional care a urmat. Cât de apropiată a fost Kat de acest om? Modul în care acționau, era ca și cum ar fi împărtășit un secret pe care ceilalți nu aveau voie să îl afle, și asta îl zgâria pe nervi.

„Cine este bărbatul ăla cu Kat?" Întrebă Quinn când Warren termină cu walkie-talkie-ul lui.

Warren s-a întoarse pentru a-l vedea pe fostul iubit al lui Envy. Și-a dat seama cum Kat îi spunea lui Trevor că Envy nu mai era disponibilă, ceea ce era o idee bună, pentru că fără ca ochii dulci ai lui Trevor să vină pe la bar, poate că anchetatorul paranormal ar fi plecat cercetat altundeva.

„Ăsta e doar masochistul local căruia îi place să fie curentat de femeile atrăgătoare,” rânji Warren la propria lui glumă. Când Quinn nu a zâmbit, i-a făcut brusc dor să facă echipă cu Michael. Se întrebă dacă nu era prea târziu pentru a-și schimba partenerii, apoi își șterse gândul. Quinn și Kane în aceeași echipă ar fi un dezastru care așteaptă să se întâmple.

Trevor simți că cineva îl privește și se uită spre ușă. Abia reușea să ascundă surpriza din expresia feței când îl văzu pe Quinn Wilder cu Warren Santos. Dacă nu ar fi bănuit ce bănuia, Trevor ar fi crezut că cei doi erau implicați în crime și își plănuiau următoarea mișcare. Dar acea mentalitate era rezervată pentru fraierii din poliția locală.

"Ce face proprietarul Night Light aici?" întrebă Trevor întorcându-se spre Kat.

"Cu toții încercăm să rezolvăm problema cu vampirii", a spus Kat, în timp ce ochii i se încleștară cu sfidare pe Quinn. Oh doamne, arăta un pic hodorogit. Doar pentru a testa teoria, ea se aplecă mai aproape de Trevor ca și cum îi șoptea niște nimicuri dulci în ureche: ”Ai ceva arme pe care să le putem folosi pentru echilibrarea balanței?” îi făcu ea cu ochiul, știind că tocmai a câștigat un partener pentru toată noaptea.

Trevor se gândi la asta pentru o clipă, făcând o listă mentală a ceea ce avea în portbagaj.

„Da, am câteva lucruri în mașină", recunoscu Trevor. „S-ar putea să fie nevoie să ne întoarcem la mine pentru a lua ceva extra din seiful pentru arme.”

„Perfect,” își spuse Kat în sinea ei.

În timp ce Warren și Quinn trecură de lângă bar, Warren fu din nou distras de walkie-talkie-ul care îi porni în ureche. Pe Quinn nu îl deranja întârzierea. Îi oferise un moment pentru a afla ce se întâmpla cu fericitul cuplu de la bar.

Kat îl văzu pe Quinn venind și s-a mutat repede în lungul barului, astfel încât Trevor să nu poată trage cu urechea și Quinn să nu strice acoperirea. Întinzându-se după o sticlă, se întoarse pentru a-l găsi Quinn stând între ea și bar.

„Vă pot ajuta domnule?" Întrebă Kat cu o sprânceană ridicată sarcastic. „Știți foarte bine că în spatele barului nu sunt permiși clienți.”

Quinn făcu un pas spre ea, chiar dacă era deja înghesuială. Plasând o mână pe raftul de lângă brațul ei, el o prinse eficient în cursă în locul unde se afla. Văzându-i ochii rătăcind peste umărul lui, către bărbatul cu care vorbise... Quinn mormăi: „Nu te lăsa distrasă în seara asta, Kat. Te avertizez. Doar pentru că nu vii cu noi la vânătoare nu înseamnă că un vampir nu poate intra pur și simplu pe ușa acestui bar.”

Kat oftă știind că acesta era cel mai vechi truc din carte. Fă pe cineva să creadă că este important, oferindu-i un mic job secundar sigur. „O să fiu bine,” îi spuse ea în timp ce se lăsă brusc în jos pe sub brațul lui și se îndreptă spre Trevor. „Și dacă voi avea nevoie de ceva, am deja pe cineva dispus să mi-o dea”. Ultima parte o spuse cu o tentă seducătoare în voce. A fost o minciună, dar Quinn o supărase.

A rânjit în sinea ei știind cum Quinn a crezut că se referă la ceva sexual iar Trevor a crezut că vorbește despre vânătoarea de vampiri din această seară. Warren a ales acel moment pentru a termina și a-i semnala lui Quinn că este gata să plece.

Buzele lui Quinn se înăbușiră, în timp ce el pășea în spatele lui Kat și se aplecă, aproape că își ștergea buzele de ureche: ”Să ai o noapte sigură.” Se uită că umflăturile de gâscă se întinseră pe gât și pe umăr cu satisfacție.

Kat a prins marginea barului, când genunchii i s-au slăbit. Încurajându-se, ea a sărit când vocea lui Michael a venit chiar în spatele ei.

"Aveți grijă cât de greu trageți coada pisicii, iubire", îi aminti Michael, apoi dădu din cap la Trevor înainte de a se întâlni cu Kane pe acoperiș.

Trevor se încruntă în fața uimită a chipului lui Kat. „Ăsta nu era un vampir?”

„Nu, acela era un gentilom și ne ajută să urmărim monștrii adevărați”, a spus Kat încrezătoare în timp ce adăugă încet, și este singurul care nu a făcut niciun fel de vâlvă despre ieșire mea în această seară. „Totuși, se pare că rămânem în urmă. Ești gata să plecăm?”

*****

Kane se plimba neliniștit înainte-înapoi pe acoperiș, fumând o țigară și fluturând ocazional din brațe. Începea să devină agitat, așteptând ca Michael să apară.

„Jaguari și pume,” murmură el. „Sunt mai răi decât pisicile de casă. Toată lumea trebuie să domine peste ceilalți. Mai degrabă aș colabora cu Coioții decât să am de-a face cu asta."

Michael veni deasupra marginii acoperișului chiar în spatele lui Kane, surprinzându-l în mijlocul tiradei agitate. Se încruntă când Kane tăcu imediat și privi într-o parte, luând act de prezența lui.

„La naiba, Kane, ai de gând să vorbim despre ce te deranjează sau nu?” Întrebă Michael în timp ce micșoră distanța dintre ei.

„Sau nu,” răspunse Kane.

„Bine,” așteptă Michael, știind că mai tare decât cearta Kane urăște să fie tratat cu tăcere. Îi plăcea când avea dreptate.

Kane merse către marginea clădirii, mărind încă o dată distanța dintre ei. Uitase cum se putea furișa Michael pe lângă el... nu se mai întâmplase de mult timp. „Raven părea puțin dezamăgit de faptul că armata lui lipsea de la depozit... îi lipseau o parte dintre nebuni. Presupun că vampirii care au ratat mica noastră petrecere a morții probabil aveau nevoie de un loc unde să-și petreacă ziua, așa că o să verific.”

Michael nu a spus niciun cuvânt când Kane s-a aruncat încă o dată de pe marginea acoperișului și a aterizat pe trotuar. Chiar când a pășit pe margine, gata să cadă așa cum a făcut Kane, ceva de pe acoperișul de peste drum i-a atras atenția.

Îndreptându-și privirea într-acolo, Michael zări umbra tocmai când aceasta dispăru. Ceva legat de umbra aceea păruse familiar, dar nu putea să-și dea seama ce anume.

Avea Kane un hărțuitor sau era chiar el ținta? Încercând să își suprime senzația pentru moment, își aruncă privirea în jos și zâmbi în cădere. Deși nu mai putea să-l vadă pe Kane și știa calea spre depozit, în loc să urmeze un traseu anume, a urmărit atracția propriului sânge din venele lui Kane. Până să fi ajuns la depozit, putea deja auzi strigătele vampirilor pe care Kane îi prinsese cu garda jos.

Se opri în ușă, folosindu-și vederea sporită pentru a vedea în întunericul camerei uriașe. Kane avea deja doi vampiri pe el și alți câțiva erau de părere că tactica de predare a ștafetei era o idee grozavă. Pășind înăuntru, a tras ușa închizând-o în spatele lui pornind înainte, când vocea lui Kane a răsunat puternic.

„Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. Doar să nu lași pe vreunul dintre ei să treacă de tine", spuse Kane puțin fără respirație, în timp ce răsuci gâtul vampirului care încerca să-i sfâșie traheea. Se smuci când niște colți i se cufundară în umăr, făcându-l să-și piardă priza pe care o avea pe primul vampir.

Ambele sprâncene ale lui Michael au dispărut sub părul lui suflat de vânt, dar s-a retras ușor sprijinindu-se de ușă. „Bine, dacă ești sigur.” El și-a încrucișat brațele peste piept și s-a sprijinit înapoi de metal.

„Ei bine… M-am plictisit", a spus el după o clipă și s-a uitat la vampirii fără suflare care nu erau încă angrenați în luptă. „Presupun că niciunul dintre voi nu mi-ar face onoarea de a lua-o la goană?”

Când Kane reuși să decapiteze primul vampir, unul de pe margine s-a întors să facă exact ce sugerase Michael, dar brațul lui Kane s-a întins și l-a apucat de haina de piele pe care o purta. „Nu prea cred,” mârâi el în timp ce îl trase în luptă.

„Mămica ta nu te-a învățat să împărți?" Michael zâmbi în timp ce îl privea pe Kane luând bătaie ca la fasole. Simțea cum Kane avea nevoie acum de durere ca să-l ajute să se simtă în viață. Nu avea nicio îndoială despre Kane că ar fi ultimul vampir rămas în picioare, iar această eliberare de furie și violență ar putea ajuta chiar la regăsirea prietenului său... Terapia la cel mai înalt nivel.

"Mama mea a fost o hoață", răspunse Kane ridicându-se și împingându-și picioarele în pieptul unui vampir care fugea înverșunat către el. Vampirul a zburat cât colo și Kane a aterizat pe spate. Aruncându-și picioarele în sus, se ridică într-o clipă. „Nu era dispusă să împartă”.

„Amândoi știm că mama ta nu a fost o hoață,” spuse Michael. „Era o doamnă bine-crescută.”

Kane fu lovit în față și zbură în spate. Michael a urmat mișcarea, pe măsură ce Kane a zburat pe lângă el în aceeași grămadă de gunoi în care l-a trimis Kriss. A oftat atunci când l-a observat pe Kane că devenea o pulpă sângeroasă. Kane se repezi din nou în luptă, distrugându-i pe ticăloși în timp ce înainta.

"Aveți nevoie de ajutor deja?" întrebă Michael pe fundalul sunetului de oase rupte și picioare călcând în bălțile care creșteau din ce în ce mai mult cu fiecare minut ce trecea. Chiar a râs când Kane a început să mormăie una dintre vrăjitoriile lui Syn, dar a fost lovit în gură înainte să o poată termina.

„Nu,” urlă Kane în timp ce scuipa sânge în fața celui care îl lovise cu pumnul atât de tare, încât vedea stele verzi. Apucând o bucată de lemn dintr-un scaun pe care îl rupseră în timpul luptei, îl înfipse în gura vampirului atât de tare încât îi ieși prin ceafă.

Michael se strâmbă dar fără a interveni. A urmărit îndeaproape, numărând trei vampiri căzuți și alți patru de rezolvat. Kane era un luptător neînfricat, cu atât mai mult acum decât înainte de a fi îngropat de viu. Ceea ce i-a amintit lui Michael de singura întrebare pe care nu o pusese încă: cum a rupt Kane vraja de legământ fără sângele sufletului său pereche?

La mai puțin de douăzeci de minute mai târziu, Kane se prăbuși în genunchi. S-a uitat prin ceața roșie a vederii sale către sunetul de aplauze care se apropia. Își șterse gura de sânge și încercă să se împingă în sus de pe podea. A râs când nu a funcționat, deoarece podeaua era sticloasă de la atât sânge.

„Și câștigătorul primește o sută de plasturi și o noapte bună de odihnă la casa lui Michael.” S-a aplecat cuprinzându-i talia lui Kane cu brațul pentru a-l ajuta să se ridice. Se legănară amândoi până ca el să-i echilibreze.

„Ai o casă?” Întrebă Kane în speranța că dacă va continua să vorbească, nu va leșina înainte de a ajunge acolo. Știa unde locuiește Michael, dar nu voia să recunoască asta pentru că i-ar fi amintit acestuia să fie supărat pe el pentru că a stat departe. Nu era tocmai mulțumit de sine cu privire la asta, dar simțise nevoia să păstreze distanța.

„Da, acum sunt adult. În plus, sicriele nu mai sunt la modă.” Se înfioră pe interior, realizând că lui Kane poate nu i se va părea gluma ca fiind foarte amuzantă. „Locația este imensă. A fost un fel de muzeu de artă în stil victorian până când au construit unul modern în Beverly Hills. Poate dacă te-ai muta cu mine, locul s-ar simți mai degrabă ca un cămin.”

„Vreau un cățeluș”, a declarat Kane din senin în timp ce se concentra pe rutina de a pune un picior în fața celuilalt, rutină care, de regulă, te împiedică să cazi.

„Vrei un ... ce?” întrebă Michael.

„Dacă ne mutăm împreună, atunci pot alege un cățeluș”.

Michael a trebuit să-i zâmbească vechiului său prieten. Se părea că dragostea lui Kane pentru canine nu se diminuase de-a lungul deceniilor.

Capitolul al 3-lea

„Deci, ce se întâmplă cu Micah?” Îl întrebă Nick pe Steven în timp ce intrau în parcarea de lângă biserică, oprind între două dintre autobuze.

„Micah și Quinn s-au luat la cearta, ca de obicei, cu privire la cine face regulile și Micah a plecat pentru a se răcori puțin.” Răspunse Steven în timp ce cobora din mașină. Încă i se părea amuzant că toți Jaguarii conduceau ... ai ghicit ... jaguar. „La naiba, s-au învățat reciproc cum să lupte, așa că dacă se lasă lați unul pe celălalt, nu este mare lucru.”

„Atunci de ce nu s-a întors?” A subliniat Nick.

„Aceasta este întrebarea, nu-i așa?” oftă Steven. „Quinn crede că Micah a fugit, dar eu știu mai bine.”

„Ce te face atât de sigur?” Întrebă Nick curios.

„Pentru că Alicia fusese acasă de numai câteva săptămâni înainte ca el să dispară. Micah număra zilele până când o putea el aduce acasă. Chiar și atunci când Nathaniel era în viață, Micah a fost cel care s-a comportat mai mult ca un tată față de ea. Lui nu i s-ar fi năzărit niciodată să plece, acum că ea este acasă. „A ridicat el din umeri, adăugând: „Sau dacă ar decide să abandoneze familia, atunci cel puțin ar fi luat-o cu el”.

Nick dădu din cap întrebându-se dacă vampirii erau responsabili pentru dispariția lui Micah. Într-un fel, asta nu părea deloc să fie un lucru bun, așa că, de dragul lui Micah, Nick a sperat că acesta doar își pierduse cumpătul și încă nu l-a găsit. Îi va pune Aliciei mai multe întrebări mâine.

Steven ridică ochii spre imensa biserică cu toate sculpturile și statuile sale complicate. Faptul că părea ca fiind importată din Roma, vorbea despre banii pe care trebuie să-i aibă oamenii păcătoși care i-au trecut cu grație ușile. Cei extrem de bogați erau cei mai păcătoși, de aceea au făcut un astfel de spectacol al religiei lor.

Adevărul era că în acest loc primarul orașului venea în fiecare duminică să dea mâna și să facă schimb de bani cu mafia, chiar după liturghie. Deci întrebarea pe care și-o pusese era...ce căuta fata aceea singură aici în toiul nopții?

Biserica era în mare parte întunecată, cu excepția câtorva ferestre care încă luminau la etajul al doilea. Din ce își amintea, probabil că aceea era zona birourilor. Se întrebă dacă preotul pe care îl lăsase în siguranță în dulap locuia de fapt aici. Era ceva ce nu se gândise niciodată să presupună până acum. Catolicii erau un grup foarte devotat, le-ar recunoaște asta.

Îl informase deja pe Nick cu privire la ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută...ei bine, cel puțin mare parte din ce se întâmplase. Nu avea de gând în niciun caz să repete incidentul cu roba băiatului de cor. Clătinând din cap, Steven trase de ușa din față, așteptându-se să fie blocată, dar, din păcate, se deschise.

„Nu prea inteligent.” se încruntă Nick în timp ce scoase cuțitul cu mâner din os din mânecă și se strecură înăuntru. „Ai crede că după ce s-a întâmplat noaptea trecută, ar începe să încuie ușile.”

„Poate cum spune zicala...este întotdeauna deschisă.” ridică Steven din umeri, intrând cu prudență. „Sau poate că bătrânul preot așteaptă companie.”

„Repet, nu foarte inteligent.” se răsti Nick știind că nu erau singurele creaturi paranormale din clădire. „Simt mirosul oamenilor la etaj, dar mai este ceva aici și mă îndoiesc că a venit pentru spovedanie.”

„Mă duc să mă asigur că preotul este în siguranță. Dacă dai de vampiri, fii deștept și lasă-i în pace până când chemăm întăriri.” Steven urcă scările, lăsându-l pe Nick să ia propria decizie.

Nick dădu din cap și începu să caute subsolul bisericii. De obicei, cu cât monștrii erau mai răi…cu atât mai mult le plăcea să fie mai în subteran. Nu s-a deranjat să se ascundă în timp ce investiga pentru că inamicul putea vedea în întuneric la fel de bine ca el.

Găsind ușa cu eticheta „subsol”, Nick o deschise și coborî rapid pe scări. Strâmbă din nas la mirosul pregnant, umed și strănută. Urâse din totdeauna subsolurile.

Steven făcea același lucru la etaj, deschizând ușile și uitându-se înăuntru în timp ce le trecea. Văzând lumina care se infiltra pe sub ușa aceluiași birou din noaptea trecută, ciocăni de această dată

. Simțea mirosul de dincolo de ușă și știa că bătrânul era singur.

„Tu ești tu, Jewel?” întrebă vocea bătrână.

Steven făcu un pas rapid înapoi când ușa se deschise ... el și preotul ajungând față în față. Chipul bătrân și amabil cu o expresie moale s-a schimbat încet, cu ochii larg deschiși în timp ce buzele se deschideau. Steven a întins mâna, știind ce urmează, și nu a fost dezamăgit când preotul a încercat să-i trântească ușa în față.

Împingându-se în ușă, Steven intră în cameră lăsând ca greutatea bătrânului asupra ușii să o închidă în spatele lui. Întorcându-se, apucă arma care a urmat și a aruncat-o în cealaltă parte a camerei, enervându-se. „Ți-am spus data trecută, nu sunt un vampir.”

„M-am trezit în dulap.” îi aminti preotul în timp ce se dădea cu spatele la birou. Steven oftă în timp ce privea cum mâinile bătrânului scotoceau biroul încercând în mod evident să găsească o altă armă. Își ridică o sprânceană, văzându-i degetele înfășurându-se în jurul unui capsator robust.

„Nu vreau să te rănesc” îl informă Steven. „Dar dacă nu renunți la capsatorul respectiv, te vei trezi din nou în dulapul acela”. A dat din cap în semn de mulțumire când bărbatul l-a eliberat încet și s-a ridicat în picioare la înălțimea maximă, care era umbrită de a lui.

„Am senzația că nu ai venit aici să te spovedești.” încă se putea distinge teamă în glasul bătrânului.

„O, părinte, știu că am păcătuit”, zâmbi Steven, dar, văzând că gluma nu a fost împărtășită, apucă un scaun și îl întoarse observând că omul tresări la mișcarea bruscă. Se abținu să-și dea ochii peste cap și încălecă scaunul, așezându-și brațele pe spătarul jos. „Nu contează că fac parte din motivul pentru care încă mai trăiești? Dacă nu v-aș fi dat deoparte, s-ar fi putut să nu mai fiți de partea îngerilor. ”

„Cum ai …” preotul păru brusc mai în vârstă în timp ce merse în spatele biroului său și se așeză îngreunat. „Când mi-am revenit, am coborât scările și am găsit necunoscuți curățând. Dezordinea… Am rămas ascuns. Au fost atât de rapizi și liniștiți. Ai putea face toate astea? ”

„M-ai crede dacă ți-aș spune că avem un înger de partea noastră?” Când bărbatul își ridică bărbia aruncându-i o privire aspră, Steven continuă: „Eu și prietenul meu suntem aici pentru a ne asigura că biserica este curată încă”.

„Crezi că sunt mai mulți?” preotul își frecă fața.

„Știu că sunt mai mulți. Întrebarea este, sunt ei aici? ” Steven se ridică, știind că îl lăsase Nick singur de prea mult timp deja. Prietenul său era cunoscut ca fiind neînfricat și asta îl neliniștea. „Nu vrem să se repeta scena de noaptea trecută.”

Preotul îl privi cu atenție ca și când ar căuta o minciună. În cele din urmă, bătrânul oftă și dădu din cap: „Bine, dintr-un oarecare motiv te cred. Uneori Dumnezeu lucrează în moduri misterioase. Fă ce trebuie să faci. ”

„Să sperăm că de data aceasta nu vom găsi...demoni și poți rămâne treaz dacă promiți să rămâi aici.” Își aminti ce spusese preotul când a deschis ușa. „Aștepți pe cineva?”

„Da, trebuia să vină noaptea trecută, dar...” arătă el cu degetul mare spre dulap. „A sunat acum o oră spunând că este pe drum.”

Steven simți cum îi crescu pulsul. „A fost o fată aici noaptea trecută și trebuie să vorbesc cu ea... păr blond, frumoasă. O cunoști? "

„Jewel?” întrebă preotul. „Sigur, ar trebui să o mărit.”

„Poftim?!" spuse Steven puțin prea tare, apoi mârâi: „De când se căsătoresc preoții bătrâni cu fete tinere?”

„Hai că ești deștept”, clătină preotul din cap, punând apoi puțină emfază în încheiere. „Nu cu mine...și oricum nu este treaba ta. Să o lași pe copila aceea în pace. Are destule probleme cu monștrii pe care îi cunoaște deja. Nu o atrage într-un război al demonilor. ”

Steven se încruntă, neplăcându-i cum suna asta. Ar fi pariat bani că preotul fusese pe punctul de a spune mafioți nu monștri. Nu-i păsa de niciuna dintre rase, trebuind să se ocupe de propria sa parte de mafioți. Le plăcea să petreacă la Night Light, deoarece era unul dintre cluburile de noapte mai elegante din oraș. Te ajută să te relaxezi când clientela de clasă inferioară nu își permite să treacă porțile.

Îi fugărise încet de ani de zile și ori de câte ori apărea o problemă, intervenea întotdeauna ceva și se mutau sau dispăreau cu totul. Mafia irlandeză, mafia italiană, mafia rusă, membrii IRA, ex-KGB, Yakuza și chiar membrii presupuși ai legendarilor Illuminati... Steven nu dădea doi bani. Toți erau o apă și-un pământ în ceea ce îl privea. Dar uneori nu strică să ai câțiva de partea ta.

„Sună-o și spune-i să nu vină aici diseară.” Împinse telefonul mai aproape de bătrân încrucișându-și brațele, așteptând pentru a se asigura că preotul va face exact ce i-a cerut.

Buzele bătrânului se subțiară. Dacă ar sunat-o acasă și ar răspunde tatăl ei, Jewel ar avea mari probleme și ar putea ajunge cu fața în jos pe o alee undeva. Probabil că nici el nu ar scăpa, în ciuda faptului că esta preot. „Nu vine”, spuse el ezitant, apoi repetă mai ferm în timp ce se uită la ceasul de pe perete. „Ar fi fost aici până acum dacă venea.”

Steven simți ciocnindu-se undeva în pieptul său dezamăgirea de a nu o vedea și satisfacția de a ști că este în siguranță. Având nevoie de o distragere a atenției, se ridică și așeză scaunul înapoi așa cum îl găsise. „Mă întorc să vă anunț când am terminat.”

„Așteaptă!" strigă preotul când Steven deschise ușa. „Dacă se întâmplă să o vezi ...”

„O voi trimite direct la tine”, promise Steven ieșind.