Înger Rebel

Erau multe lucruri care puteau să aștepte din punctul de vedere a lui Lucian. S-a uitat din nou la Angeline și Emilia. Nu putea să ignore îngrijorarea instinctivă. Trebuiau să fie supravegheate, dar s-a gândit că putea să aștepte până mai târziu. Nu se puteau face prea multe la o cină. Va vorbi cu Emilia de dimineața—sau mai bine după-amiază. Probabil că nu se va trezi suficient de devreme pentru un telefon social. Oricum, putea să aștepte.

─ Vor fi bine, a spus Alex ca și cum îi citea gândurile lui Lucian.

─ Voi vorbi cu Angeline în drum spre casă. Poate pot opri complotul înainte de a prinde rădăcini.

Își dorea să fie atât de simplu. Angeline Marsden avea o strălucire în ochi pe care Lucian o recunoștea. Frații ei întotdeauna vedeau schemele ei drept nesemnificative, dar Lucian o cunoștea prea bine. Voia atenție și nimeni nu i-o dădea. Dacă și-ar face timp pentru ea, poate că nu ar mai cauza atâtea probleme.

─ Cred că voi vorbi cu ele acum.

Lucian se gândise să aștepte să vorbească cu Emilia. Dacă ar fi fost doar sora lui, ar fi fost suficient, dar cu Angeline implicată ... Nimic nu putea fi lăsat la voia întâmplării. Dacă planul ei avea de-a face cu cina? Atunci să aștepte nu ar împiedica-o.

─ Vei regreta asta, a spus Alex pe un ton sigur.

─ Lasă-le împace. Sunt sigură că nu este nimic.

Lucian și-a ignorat prietenul și s-a îndreptat spre Angeline și Emilia. Încă erau concentrate la discuția lor și nici una dintre ele nu l-a observat apropiindu-se. Așadar a putut prinde un pic din conversație lor, fără ca ele să-i observe prezența.

─ Îți promit că va funcționa, a spus Angeline.

─ Te rog, spune da.

─ Dar dacă ceva nu merge bine? Nimeni nu va fi acolo să te ajute. Emilia și-a mușcat buza de jos.

─ Nu mi se pare bine.

─ Trebuie să recapitulez totul?

Ceea ce Lucian voia cu adevărat să facă era să intervină și să spună, "Da, te rog fă-o." În acest fel va ști exact ceea ce făceau, sau mai important, ceea ce Angeline complota. Emilia nu părea să fie de acord și nu avea nici o intenție să fie implicată direct. Sora lui de obicei era mai precaută decât Angeline.

─ Nu, spuse Emilia.

─ Dar promite-mi că vei veni să mă vezi imediat după ce termini. Nu voi putea să nu-mi fac griji până nu sunt sigură că ești bine.

─ Trebuie... Angeline s-a oprit și s-a întors să se uite la Lucian. Ochii ei s-au întunecat puțin.

─ Trăgeai cu urechea?

─ Deloc, răspunse el calm.

─ Dar acum că ai menționat-o—în ce anume o târăști pe sora mea de data asta?

Emilia își dădu ochii peste cap.

─ Nu am nevoie ca fratele meu mai mare să intervină și să mă protejeze de prietena mea. Întoarce-te la micul tău grup de dezmățați și planifica-ți-vă seara de ticăloșii. Suntem bine aici singure.

Mușchii maxilarului i s-au încordat la cuvintele surorii lui.

─ Mă tem că nu pot ignora ceea ce am auzit din greșeală. Îmi vei spune ce plănuiești și acum.

Râsul Angelinei fusese un pumn în stomacul lui. Voia să o scuture la realitate. De ce era atât de dificilă? Și-a făcut ochii mici. Când devenise atât de drăguță? Părul ei negru era răsucit într-un coc elegant, iar ochii ei albaștri erau ca safirele strălucind pe o pânză perfectă. Furia ei o făcea și mai frumoasă cu obrajii roșii și buzele ei roz. Voia să o sărute și ăsta era un sentiment complet nou. Unul pe care nu-l putea ignora și care îl îngrozea în moduri pe care nu le crezuse posibile.

─ Ascultă-mă, a spus Angeline.

─ Nu o implic pe Emilia în nici o schemă care să-i facă rău. Nu i-aș face asta niciodată. Pleacă și deranjează pe altcineva. Amândoi știm că nu-ți pasă de mine și ar fi mai ușor pentru amândoi dacă te-ai îndepărta de mine.

A tresărit la cuvintele ei. Ce o făcea să creadă că nu-i păsa de ea? Sigur, nu i-au plăcut unele dintre lucrurile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, dar dintotdeauna i-a păsat de ea. Îi era ca o soră... Nu, nici asta nu era adevărat. N-ar putea simți niciodată pentru sora lui ceea ce simțea pentru Angeline. Îl înfuria până la punctul de erupere și îl înnebunea într-o zi bună, dar nu a avut niciodată sentimente de soră pentru ea. Erau mult mai intense decât atât.

─ Vă las în pace deocamdată, a spus el pe cât de calm a putut.

─ Dar conversația asta nu s-a terminat.

Lucian trebuia să pună o oarecare distanță între el și Angeline. Nu îi plăcea direcția în care gândurile lui mergeau. Ceva se schimbase și luase doar un moment să se schimbe irevocabil. Nu se putea uita la ea fără să nu vadă o femeie pe care o dorea. Lucian nu ar trebui să simtă ceva atât de profund pentru ea. Era sora mai mica a lui Alex și Drew. Dacă și-ar da seama că Lucian o dorea... M-ar ucide.

Cumva trebuia să-și controleze dorința nedorită. Dacă n-ar fi făcut-o, se temea unde îl va duce calea. Va trebui, de asemenea, să găsească o modalitate de a îi clarifica lui Angeline că nu o ura. Cum va reuși să facă asta fără să o tragă în brațe și s-o sărute până leșină, nu știa. Trebuia să existe o cale de mijloc să-și poată exprima grija lui față de ea fără să o facă să creadă că au un viitor mai mult decât prieteni apropiați de familie.

Și-a ridicat capul și i-a întâlnit privirea.

─ În ceea ce mă privește, nu poți spune nimic ce trebuie să aud.

Cu acestea, s-a îndepărtat într-un acces de furie care nu a ajutat cu dorința lui în creștere. Nu își dorise niciodată o femeie atât de mult și trebuia să fie cea pe care n-o va putea avea niciodată. La naiba... Ce va face acum?

CAPITOLUL TREI

Căldura scăzuse la niveluri tolerabile, dar era încă foarte cald. Poate că Angeline se obișnuise cu zilele calde prelungite care păreau să dureze până în lunile de toamnă. În ritmul în care vremea mergea, vor avea vreme sufocantă până la Crăciun. Spera că nu pentru că sărbătorile nu ar fi la fel fără temperaturi mai reci și copaci acoperiți de zăpadă. Cu siguranță, căldura nu va dura până în lunile de iarnă, totuși. În plus, avea alte lucruri cu care să se preocupe înainte ca asta să devină o realitate.

S-a grăbit spre casa din Londra, unde doamna Emmeline Pankhurst organiza adunări pentru Uniunea Socială și Politică a Femeilor—sau USPF pe scurt. Se întâlnea în secret cu grupul de sufragete. Credea în cauza lor și voia să ajute să facă o schimbare. Angeline nu înțelegea de ce fiecare femeie din țară nu stătea lângă Pankhurst să ceară drepturi egale pentru toate femeile.

USPF își asuma multe riscuri pentru a fi auzită iar ea era pe deplin pregătită să facă ea însăși orice era necesar. Cei la putere trebuiau să-și dea seama că femeile erau mai mult decât proprietate. Doar pentru asta, ar sta cu plăcere într-o celulă de închisoare sau face greva foamei.

Angeline a ajuns la casă și a bătut la ușă. Nu erau prea mulți bărbați la aceste adunări, iar persoana care răspundea la ușă nu făcea excepție. Deși persoana care a deschis-o a fost o surpriză. Fiica lui Emmeline, Sylvia, a întâmpinat-o cu un zâmbet. Emmeline ar trebui să fie deja în sala de adunare nu să răspundă la ușă. Participa, de obicei, la desfășurarea întâlnirii și sarcina de a răspunde la ușă era lăsată altora.

─ Vă rog să intrați. Eram pe cale să începem. Christabel are o schemă nebună pe care trebuie s-o facem mai târziu astăzi. Familia Pankhurst era lidera USPF-ului. Emmeline era matriarha, iar cele două fiice ale ei mâinile ei drepte, deși Christabel era mult mai fanatică decât Sylvia.

─ Urmează-mă. Putem sta în spate împreună.

Au intrat într-o cameră mare, în care în vremuri normale se țineau baluri sau serate mari. Această adunare era o petrecere de alt fel. Fiecare femeie prezentă avea rolul ei în mișcarea sufragetei. Angeline s-a aplecat și a șoptit,

─ Sunt mulți oameni aici.

Sylvia a dat din cap.

─ Sora mea știe să atragă mulțimea.

Angeline și-a îndreptat atenția spre partea din față a camerei. Emmeline stătea pe un scaun, în față și în centru. Christabel stătea la stânga ei. Și-a ridicat mâna să indice că toată lumea ar trebui să tacă.

─ Vă mulţumesc, doamnelor. Avem multe de făcut înainte de evenimentul din această după-amiază.

Lady Hannah Jones a intrat în cameră încet și a venit lângă Angeline. S-a sprijinit de peretele și și-a îndreptat privirea spre fața camerei. Pletele ei roșcate erau prinse într-un coc perfect—nici un fir ieșit. Angeline a fost surprinsă să o vadă pe Lady Hannah la întâlnirea Pankhurst. Nu credea că ea s-ar implica vreodată în ceva ce ar putea fi considerat scandalos. Lady Hannah Jones era fiica contelui de Cavendish. Tatăl ei vorbea adesea împotriva comportamentului oricărei femei care se implica cu Emmeline Pankhurst și fiicele ei.

─ Astăzi vom mărșălui pentru drepturile tuturor femeilor. Vom cere drepturi egale în toate. Nu ar trebui să ne pierdem moștenirea pentru că ne-am născut femei și cine aici nu cunoaște o femeie legată în căsătoriei care își dorește să o poată anula. Odată ce ne căsătorim, devenim proprietatea soțului nostru și tot ceea ce avem devine de asemenea proprietatea lor. Această lege trebuie să se schimbe. Christabel și-a ridicat pumnul în aer și toate femeile au aplaudat.

─ Femeile care trebuie să muncească să își întrețină familiile ar trebui să aibă salarii egale și dreptul la condiții de muncă echitabile. Nu suntem mai insignificante datorită genului nostru.

─ Femeia are dreptate, a murmurat Lady Hannah.

─ Nu știai la ce participi? Angeline nu s-a putut abține să nu întrebe.

─ De ce ești aici?

Lady Hannah a oftat și s-a întors să-i întâlnească privirea. Ochii ei îi aminteau Angelinei de iarba moale într-o zi caldă de vară—nuanța aproape la fel, chiar dacă păreau tari ca un smarald.

─ Tatăl meu este un dur. Vorbește non stop despre răul femeilor Pankhurst. Ridică uşor din umeri.

─ Am decis să acționez și să-i sfidez toate decretele. Acesta e primul meu pas și sincer nu știam la ce să mă aștept.

Angeline putea înțelege asta și părerea ei despre Lady Hannah a crescut cu noile informații. Studiase grupul cât mai mult posibil înainte de a decide să li se alăture. Aveau multe convingeri radicale, dar ea credea pe deplin în binele pe care sperau să-l realizeze prin acțiunile lor. Uneori a risca totul se merita pentru că ar putea duce la cele mai mari recompense. Dacă, în cele din urmă, legile se schimbau pentru a ajuta a face femeile mai egale, se merita.

─ Nu vei regreta că ai decis să vi, i-a spus Angeline.

─ Asta va face o diferență în viața noastră a tuturor.

─ Nu sunt atât de sigură că veți vedea rezultatele pe care credeți că le veți vedea, a răspuns lady Hannah solemn.

─ Multor bărbați nu le place ideea ca femeile să fie văzute ca fiind egale. Să schimbăm opinia bărbaților va dura mult mai mult decât ne va plăcea.

Din păcate, Lady Hannah spunea adevărul. Majoritatea bărbaților din familia ei încă credeau că îi puteau dicta tot timpul. La naiba, chiar și bărbații care nici măcar nu îi erau rude făceau asta destul de des.

─ Trebuie să începem de undeva.

Lady Hannah a dat din cap.

─ Și de acea sunt aici. Crezi că această paradă va fi atât de înfricoșătoare pe cât sună?

Angeline venise la multe întâlniri, dar nu participase de fapt, la niciunul dintre evenimente. Parada va fi prima ei incursiune în marș împotriva nedreptății sociale.

─ Cred pe deplin că va fi o experiență pe care niciuna dintre noi nu o va uita.

Christabel Pankhurst și-a încheiat discursul și a explicat unde urmau să se întâlnească mai târziu în acea zi. Când vor demonstra pe străzile Londrei, toată lumea va nota. O parte din Angeline era la fel de îngrozită precum Lady Hannah recunoscuse deschis. Cel puțin nimeni nu se gândea s-o caute la paradă. Emilia promisese să o acopere, iar mama Angelinei credea că își va petrece toată ziua la casa Huntly. Va fi bine—spera ...

Lucian a intrat în casa părintească cu unicul scop de a-și căuta sora. Trebuia să știe în ce o târa Angeline pe Emilia. Ceva adânc în interiorul lui îi spunea că orice plănuia nu se va termina deloc bine. Trebuia să le protejeze pe ambele de ele însuși. Angeline a fost mereu imprudentă și nechibzuită. Emilia a vrut să o imite de la început. Nu își dădea seama că Angeline o va conduce în cele din urmă la un scandal.

Gemenii Marsden, Andrew și Alexander, au decis cu mult timp în urmă să o lase pe Angeline să facă ce vrea. La naiba, erau la fel de nebuni uneori. Își asumau multe riscuri și nu se gândeau de două ori înainte de a intra orbește într-o situație. Lucian înțelegea de ce Emilia o plăcea atât de mult pe Angeline. Uneori, Lucian credea că o place un pic prea mult, dar asta era o problemă pentru o altă zi.

A mers pe hol și a deschis ușa care ducea în camera de zi. Emilia stătea așezată pe canapea lângă o fereastră citind o misivă. Nu a părut să-l observe intrând și asta i-a dat elementul surpriză. Oricare era conținutul notei ei, o captiva și îl făcea să vrea să o citească și el. Poate că i-ar da un indiciu asupra planului pe care îl avea cu Angeline. A făcut trei pași mari spre ea și i-a smuls-o din mână.

─ Ce avem aici?

Ea a sărit în picioare și a sărit în sus, încercând să i-o ia, dar el era considerabil mai înalt decât ea și capabil să o țină încât să nu ajungă.

─ Dă-mi-o înapoi, a cerut Emilia. Și-a fluturat brațele în aer, fără rezultat, apoi a răsuflat frustrată și s-a holbat la el. Apoi, nu a renunțat atât de ușor, l-a călcat cu tocul într-o încercare de a-l face să o lase mai jos. Durerea i-a fulgerat prin degete, dar Lucian era dur și nu a cedat tacticii ei.

Lucian a ținut scrisoarea sus. Ar fi preferat să-i spună ce se întâmplă ea însăși. Invadarea intimității ei nu a fost niciodată ceva care i-a plăcut, dar ar fi făcut-o în cazul în care trebuia să îi asigure siguranța.

─ Ce este atât de important de ai nevoie de ea atât de mult? Este o scrisoare de dragoste?

Obrajii Emiliei s-au înroșit la tachinarea lui. Era o scrisoare de dragoste? Glumea când a spus asta, dar sora lui mai mică avea un iubit? Nu era sigur că-i plăcea ideea ca vreun bărbat să o curteze. Partea lui logică își dădea seama că în cele din urmă se va așeza cu cineva... Dar, trebuia să fie acum?

─ Bineînțeles că nu, a spus ea.

─ E ceva personal. Te rog, dă-mi-o înapoi.

─ Personal, spui? A deschis-o deasupra capului, ca să o poată citi.

─ Asta mă face să vreau să o citesc și mai mult.

─ Nu. L-a lovit în stomac și el s-a aplecat.

─ Nu fi un nesimțit și dă-mi-o înapoi acum.

─ Ăsta nu e limbaj de domnișoară, a șuierat el. I-a dat un pumn serios, iar el regreta că o învățase să dea unul adecvat. La vremea aceea, a crezut că îl va folosi pe altcineva în afară de el.

─ Cine te-a învățat cuvântul ăsta?

Își dădu ochii peste cap.

─ Te-am auzit spunându-i-l lui Drew de câteva ori. Dacă nu-ți place, n-ar trebui să-l lași să-ți iasă din gură.

La naiba. De ce trebuia să aibă dreptate?

─ N-ar trebui să tragi cu urechea la conversații care nu au nimic de-a face cu tine.

Ridică o sprânceană.

─ Dacă nu vrei să aud lucruri care nu-ți plac, atunci poate că nu ar trebui să le spui în mod regulat. Emilia și-a întins mâna și a gesticulat spre scrisoarea ei.

─ Acum nu te mai juca și dă-mi-o înapoi. Credeam că nu te mai porți ca un copil când ți-ai cumpărat propria casă.

Cumpărase casa pentru că nu suporta apartamentele de burlaci care erau disponibile. Lucian voia spațiu și s-a gândit de ce nu ar avea ceva mai elaborat. Dacă s-ar căsători, ar avea nevoie de ceva unde să-și ducă soția și refuza să se mute înapoi acasă. Era marchizul de Severn și asta venea cu responsabilități.

─ Ți-o dau înapoi dacă-mi spui ce vorbeai cu Angeline aseară la cină.

Și-a înclinat capul într-o parte și l-a privit gânditoare.

─ Nu îți spun secretele Angelinei. Dădu din cap.

─ Dacă vrei să știi ce face, du-te și întreabă-o.

Sora lui mai mică știa cu siguranță ceva... Era prea evazivă ca să creadă altceva. El chicoti ușor.

─ E mai ușor să te întreb pe tine. Angeline mi-ar spune să mă duc la naiba și va încerca să-mi dea un genunchi în boașe. Era o rebelă de neegalat.

─ Știi că vrei să-mi spui. Scutește-ne pe amândoi de probleme și începe să vorbești.

─ Nu, a răspuns ea beligerant și și-a pus mâinile în șolduri subliniind nemulțumirea ei.

─ Nu poți să vii aici și să-mi dai ordine. Păstrează scrisoarea. Am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.

A trecut pe lângă el enervată. Lucian s-a încruntat. Nu mersese cum a plănuit. Chiar nu voia scrisoarea înapoi? De ce a luptat atât de mult pentru ea dacă nu însemna nimic? Nu, nu mergea așa.

─ Pe mine nu mă păcălești.

─ Nu-mi pasă, a strigat ea peste umăr.

─ Ești cel mai rău frate.

Dacă chiar nu-i păsa, atunci el va citi scrisoarea. A deschis-o și a scanat conținutul rapid. A înjurat când și-a dat seama ce conținea. Emilia știa exact ce făcea. Angeline se băgase în mai mult decât era conștientă și acesta era modul ei de a se asigura că primea ajutor, fără a-i pierde încrederea. Lucian îi furase scrisoarea, iar Emilia nu l-a putut opri să nu o citească. Asta era suficientă negare plauzibilă iar el avea un nou respect pentru sora lui mai mică.

Asta tot nu îl ajuta să-și rezolve cea mai imediată problemă. Nu știa exact unde sau când va avea loc această paradă ridicolă la care Angeline decisese să participe. Cum se presupunea să salveze răsfățata de ea însăși dacă n-o putea găsi? Probabil că nu avea nici timp să le ceară ajutorul lui Andrew sau Alexander. O parte din el se întreba dacă ar sări să-și salveze sora iresponsabilă dacă ar ști. Trebuia să creadă că ar face-o. Credeau că Angeline trebuia să-și facă propria cale, dar aderarea la cauza sufragetelor ar putea-o ucide.

Depindea de Lucian s-o salveze, iar el va face tot ce era nevoie să se asigure că ea ajunge acasă nevătămată. Angeline probabil îl va urî pentru asta, dar putea trăi cu aceste consecințe. Atâta timp cât era bine, nimic altceva nu conta.

Конец ознакомительного фрагмента.

Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.