Minciuni De Familie

- Așadar, ar trebui să fie Love Peak1, nu Ghost Peak. Pur și simplu nu se leagă. Deci, el pur și simplu a cerut în căsătorie acolo? De ce îl face să fie un loc care sugerează o bântuire?

Era atât de adorabilă încât ar fi vrut să o îmbrățișeze.

- Ar trebui să fie, dar nu este, spuse el.

Amethyst își înclină capul într-o parte ca și cum ar fi încercat să găsească o explicație.

- Nu înțeleg. Explică-mi! continuă ea.

- Explicația simplă este că el s-a dus acolo în căutarea soției sale. El a pierdut-o sau ea l-a pierdut pe el, depinde de cum privești lucrurile. Așa că vine pe insulă în aceeași zi în fiecare an, sperând să o găsească. Până acum nu a avut prea mult noroc, sărmanul de el. Era într-adevăr o poveste sumbră...

- Asta e foarte trist. În ce zi a anului vine să viziteze insula? spuse ea, mușcându-și ușor buza de jos.

El și-ar fi dorit să fie mai aproape de ea și să o poată săruta. Avea o gură minunată, iar dinții ei strălucitori o făceau să fie și mai ademenitoare. Cooper ridică din umeri și spuse:

- Nu știu sigur. Au existat mai multe date. Aș putea să îți spun când anume s-au căsătorit și, dacă ar fi să ghicesc... dar chiar și jurnalele lui Marianne nu spun exact în ce zi au fost pe insulă. Știu doar că s-au căsătorit pe 1 aprilie 1953.

- De ziua păcălelilor? Interesant... spuse ea, oprindu-se și uitându-se la el. Ochii ei se măriră în timp ce spuse:

- Stai, ai jurnalele ei? Pot să le citesc? spuse ea, emoția răzbătându-i în voce în timp ce ochii ei stăruiau practic asupra lui.

Fusese atât de ușor să o ademenească în direcția în care voia ca ea să meargă. Nici nu își dăduse seama că fusese atrasă în joc. Totul mergea de minune și în curând putea să afle dacă ea era atât de specială precum credea el. Cu cât mai mult timp petreceau împreună, cu atât mai mult creșteau șansele ca el să se implice emoțional.

- Nu știu. Sunt un fel de moștenire de familie și vechi de peste o jumătate de secol...

- Ooo, promit să fiu foarte atentă cu ele. Asta dacă mă vei lăsa să le citesc, spuse ea, în timp ce înflăcărarea i se simțea în voce.

El se prefăcu a-i fi greu să o lase să se uite peste ele.

- Păi, chestia este că nu te cunosc prea bine. Cum aș putea să am încredere că nu vei pleca cu ele?

Ea își duse mâna la tâmplă, încercând să găsească o soluție.

- Dacă ți se pare mai confortabil, poate ai putea să stai cu mine în timp ce mă uit prin ele. În felul acesta vei ști că nu am să stric nimic care nu îmi aparține.

Minunat, nici măcar nu trebuise să-i sugereze. Ea chiar făcea totul să fie mai ușor pentru el. Nu că ar fi avut vreo intenție să se plângă.

- Hmm... cred că ar putea funcționa. Oricum, de ce ești atât de interesată de Marianne și Easton?

- Sunt scriitoare, zise ea. Dar cred că știai deja asta. Am menționat-o mai devreme când ne-am întâlnit.

Oftând, ea continuă:

- Îmi place să descopăr lucruri interesante despre locurile pe care le vizitez. Recunosc că aleg locații care mă intrigă și sper să descopăr istoria orașului și să o folosesc în articolele mele. M-am blocat asupra posibilității fantomelor din acest oraș și cred că ar fi o caracteristică minunată de surprins. Mi-ar plăcea să scriu adevărul, și nu doar un articol care să speculeze despre existența fantomelor. Mă vei ajuta?

- S-ar putea să pot face asta. Ai mai scris ceva până acum? Îmi arăți?

- Nu știu ce să zic - pur și simplu nu-mi place să împărtășesc nimic până nu termin. Poate după ce termin articolul aș putea să-ți trimit o copie. Ai vrea?

- Ce idee minunată. Mi-ar plăcea.

Asta i-ar oferi un motiv pentru a păstra legătura cu el dacă ar fi plecat din oraș, gândi Cooper. El spera să poată construi o relație, iar ea să aleagă să stea dar, în cazul în care acest lucru nu s-ar fi întâmplat, avea nevoie de un plan de rezervă.

- Asta ar fi fantastic. Abia aștept să-ți citesc povestea, continuă el.

Un zâmbet strălucitor se formă pe chipul ei.

- În regulă. O să mă asigur că vei primi un exemplar. Acum mă vei lăsa să arunc o privire peste acele jurnale?

- Presupun că pot face asta. Vino cu mine acasă. Trebuie să-l anunț pe tata că ne întoarcem la pensiune.

Amethyst practic țopăi pe lângă el în timp ce se întorceau înspre casă.

- Îți mulțumesc foarte mult că îmi permiți să le văd. Asta este mai mult decât mă așteptam să găsesc.

El spera ca acele jurnale să fie conform așteptărilor ei. Până acum, toate așteptările lui fuseseră îndeplinite de frumoasa femeie care stătea în fața lui. Ea întrunea toate calitățile pe care Cooper le căuta la o femeie. Trebuia doar să se folosească de situație corect pentru ca și ea să ajungă să simtă la fel pentru el.

1 Love Peak – în traducere Piscul Dragostei

CAPITOLUL 5

Pentru prima dată în viața sa, Amethyst credea că un bărbat poate fi cu adevărat remarcabil. Avea o slujbă minunată, făcea ceea ce îi plăcea, una care îi asigurase un trai bun și, în general, îi plăcea viața ei. Mama ei putea fi chiar minunată uneori. Nu avusese o copilărie atât de rea. Mama sa îi arătase demult că o adora, dar, în același timp, simțise să nu aparținea niciunui loc. Probabil acesta fusese un rezultat al mutărilor atât de dese... În orice loc fusese părea că magia plutea în aer. De parcă abia aștepta să ajungă și să o apuce strâns. Niciun alt bărbat nu o mai atrăsese atât de mult înainte, dar Cooper o făcea să-și dorească lucruri la care nu se mai gândise înainte.

Niciodată nu a fost atât de ușor să descopere informații despre oamenii și orașele pe care le-a cercetat. Cooper îi ușura foarte mult munca... Să afle încă din prima zi că exista un jurnal? Nimic de genul acesta nu i se mai întâmplase până acum. Abia aștepta să ajungă la pensiune să îl citească. Bineînțeles, bonusul era faptul că putea să petreacă timp cu Cooper. Amethyst își trecu limba peste buze și îl admiră pe bărbatul care pășea în fața sa. Nici lui nu i se păruse prea greu să o ajute cu cercetările ei, ceea ce se dovedi a fi un avantaj imens.

Merseră pe poteca ce ducea înapoi înspre casa lui. Nu le luaseră prea mult timp să ajungă înapoi la veranda din față. În momentul în care urcară scările, ușa se deschise și, un bărbat pe care nu îl mai văzuse înainte păși spre ei. Avea păr negru și ochi strălucitori măslinii. Privirea lui o făcu să înghețe, dându-i impresia că putea să vadă prin ea. Trăsăturile lui nu erau tocmai frumoase – mai izbitoare decât orice altceva. Fața lui afișa trăsături proeminente, iar corpul său era foarte bine lucrat. Nu părea să existe niciun gram de grăsime pe trupul lui. În timp ce cobora încet scările, Amethyst observă că avea brațul stâng înfășurat într-o fașă. Oare ce se întâmplase cu el? Cooper se apropie de el și îl îmbrățișă rapid.

- Hei, unchiule Nick, ce mă bucur că ai ajuns! Ești bine? Vrei să te ajut cu ceva?

Unchiul lui Cooper se opri la baza scărilor și îi studie pe amândoi cu privirea lui intensă.

- Nu. Sunt bine. Prezintă-mă prietenei tale! Tonul lui era aspru și solicitant.

Nepoliticos? Amethyst se uită printre ei încercând să se decidă dacă voia sau nu să-l cunoască pe acest bărbat. Ordinul pe care i-l dăduse Nick lui Cooper nu părea să-l deranjeze pe acesta din urmă. În loc să-l remarce, el merse mai departe cu prezentările.

- Ea este Amethyst. Amethyst, acesta este nașul meu, Nicholas Drake.

Naș? Atunci oare de ce îl numise unchiul Nick? Asta fusese destul de ciudat... Îi întinse mâna pentru a i-o strânge. Pentru scurt timp el o privi de parcă nu ar fi știut ce să facă. Apoi își ridică încet mâna dreaptă și i-o strânse ferm. Amethyst nu se putu opri să nu se holbeze la el. Fără să știe de ce, i se păru foarte familiar, însă încercă să își alunge din minte sentimentul de déjà vu.

- Încântată să vă cunosc, domnule Drake.

- Nick.

Ea înclină capul, aruncându-i o privire confuză.

- Poftim?

El zâmbi pentru prima dată de când se întâlniră pe veranda din fața casei.

- Prefer să îmi spui Nick. Domnul Drake este prea formal. Nu suport formalitățile. Ce puneți la cale voi doi?

- Zâmbetul său o deranja. Zâmbetele puteau să aibă semnificații diferite. La acest bărbat, când buzele i se ridicau, însemna că te-a văzut și că nu-i place neapărat ceea ce se află în spatele acestui chip. Ar fi vrut să se îndepărteze de el, însă refuza să îi dea această satisfacție. Amethyst nu dăduse înapoi de la nimic și dacă ar fi făcut astfel cu acest bărbat ar fi însemnat cea mai mare greșeală din viața ei. Încerca să-și urmeze instinctele în tot ceea ce făcea, iar acestea urlau acum în ea să îl evite pe acest bărbat.

Cooper arătă înspre Amethyst și spuse:

- Amethyst este interesată de legenda noastră locală. Doar ce am vizitat insula Ghost Peak, în fine, doar am admirat-o din depărtare, ca să fiu mai precis. Va trebui să o duc pe insulă într-o altă zi. Mă duc să îi spun lui tata că ne întoarcem la pensiune.

Nick își flutură mâna și se dădu într-o parte.

- Atunci, nu te rețin. Du-te și spune-i de planurile tale! Eu o să îi țin companie lui Amethyst cât timp tu dai o fugă înăuntru. Oricum trebuie să îmi iau ceva din mașină.

Cooper deja se îndrepta spre scări în timp ce spuse:

- Sigur nu ai nevoie de ajutor? Aș putea să...

Nick îl opri dând din nou din mână:

- Du-te, Coop! Sunt bine.

- În regulă, atunci. Nu am să stau mult, spuse Cooper. După care alergă pe trepte și intră grăbit în casă.

Amethyst îl urmări cu privirea în timp ce intra în casă, după care se întoarse înspre Nick și îl întrebă:

- Ai vrea să te ajut cu ce voiai să iei din mașină?

Însă Nick se îndrepta deja spre mașina lui sport argintie, aproape ignorând-o.

Конец ознакомительного фрагмента.

Текст предоставлен ООО «ЛитРес».

Прочитайте эту книгу целиком, купив полную легальную версию на ЛитРес.

Безопасно оплатить книгу можно банковской картой Visa, MasterCard, Maestro, со счета мобильного телефона, с платежного терминала, в салоне МТС или Связной, через PayPal, WebMoney, Яндекс.Деньги, QIWI Кошелек, бонусными картами или другим удобным Вам способом.